ford
Home Piaţa auto Industrie auto Guvernul promite companiei Ford că va construi autostrada Piteşti-Craiova

Guvernul promite companiei Ford că va construi autostrada Piteşti-Craiova

Atât licitaţia pentru realizarea studiului de fezabilitate şi proiectului tehnic pentru autostrada Craiova-Piteşti, cât şi cele pentru centurile ocolitoare ale oraşelor Balş şi Slatina vor fi lansate la data de 1 noiembrie, a anunţat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe.

Potrivit acestuia, finalizarea autostrăzii Piteşti-Craiova va avea loc în 2020, conform Master Planului General de Transport.

sorin-buse-transporturiCNADNR sau viitorul CNAIR şi-a asumat această lucrare în regie proprie şi din cauza aceasta va fi terminată într-un timp record de doi ani. Centura Slatinei este puţin mai complicată din cauza podului peste Olt, însă licitaţia va începe tot la 1 noiembrie, iar lucrarea va fi finalizată în 2019. Mai există o listă întreagă de drumuri naţionale aici, care sunt în construcţie şi în fază de finalizate, nu o să le enumăr acum, dar vor fi finalizate în cursul acestui an sau în anul viitor“, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, după întâlnirea cu reprezentanţii companiei Ford şi ai Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România.

La rândul său, vicepremierul Costin Borc, care l-a însoţit pe ministrul Transporturilor la Craiova, a precizat că refacerea infrastructurii de transport a fost solicitată de producătorii din industria auto.

costin-borc-vicepremierCând s-a anunţat construcţia unui nou model şi continuarea producţiei în fabrica Ford, începând cu 2017, ne-am pus problema cum se poate crea un ecosistem în jurul acestei uzine, cum putem favoriza furnizorii locali, cum putem favoriza dezvoltarea uzinei Ford şi pe mai departe în aşa fel încât ea să-şi atingă capacitatea şi investiţia, care se face acum să nu fie ultima, ci ea să fie continuată de creşteri de investiţii în această zonă. După cum ştiţi, România are astăzi o industrie auto vibrantă, una puternică, ne-am întâlnit astăzi, aici, cu producătorii de la Ford şi de la Dacia. Ei au nevoie de o infrastructură serioasă, dar au nevoie şi de furnizori, au nevoie de furnizori locali”, a explicat vicepremierul Costin Borc.

Potrivit unor studii interne realizate de Ford, îmbunătăţirea transportului rutier prin construcţia de şosele de centură în Balş şi Slatina ar reduce timpul de transport cu 3 ore, în timp ce îmbunătăţirea reţelei feroviare ar duce la economisirea a 15 ore.

john-oldham-ford-floteautoNe dorim să fim cât mai competitivi, astfel ca o reţea de autostrăzi este vitală pentru Craiova, iar obţinerea unui termen limită pentru acest proiect este absolut necesară pentru operaţiunile noastre din România. Ford are un angajament foarte puternic faţă de Craiova şi faţă de România şi acest lucru este susţinut prin investiţia noastră de peste 1 miliard de euro”, a declarat John Oldham, preşedintele Ford România.

În prezent, Ford lucrează în România cu o reţea de 40 de furnizori de componente, iar 8 dintre acestia îşi desfăşoară activitatea pe platforma uzinei din Craiova.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

BMW
Industrie auto

BMW produce non-stop modelul iX3 la fabrica din Ungaria, pe fondul cererii mari

BMW a crescut producția modelului iX3 la uzina sa din Debrecen de...

volvo cars
CompaniiIndustrie auto

Volvo pregătește o ofensivă de 13 noi modele în tentativa de a-și dubla cota de piață

Volvo Cars plănuiește lansarea a 13 modele noi până în 2030, o...

DN 3
Infrastructură

DN 3 va fi lărgit la 4 benzi între Pantelimon și intersecția cu șoseaua spre Brănești – Găneasa

Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor a avizat Studiul de Fezabilitate pentru lărgirea...

China
Industrie auto

Cum pierde Europa războiul comercial în sectorul auto cu China. Avertismentul CLEPA

Industria auto europeană se confruntă cu un declin accelerat, marcat de pierderea...