Advertisement

drogați
Home Administrare flote Juridic Șoferii prinși băuți sau drogați la volan rămân fără carnet 10 ani

Șoferii prinși băuți sau drogați la volan rămân fără carnet 10 ani

Șoferii prinşi la volan cu o alcoolemie mai mare de 0,8/mie sau aflați sub influența drogurilor nu mai pot redobândi permisul în decurs de până la 10 ani, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for legislativ decizional.

Proiectul de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive a fost inițiat de senatorul Robert Cazanciuc.

„10 ani fără permis auto pentru cei care sunt prinşi băuţi sau drogaţi la volan. Iniţiativa mea legislativă a primit votul final la Camera Deputaţilor, fiind adoptată cu unanimitate, respectiv 256 de voturi „pentru”. Practic, din momentul promulgării şi intrării în vigoare, oricine este depistat în trafic, la volan, conducând sub influenţa alcoolului sau a substanţelor psihoactive, va primi pe lângă condamnare şi interdicţia de a mai conduce un vehicul până la 10 ani. Este o mare realizare pentru mine pentru că, aşa cum am promis, am continuat planul de măsuri pentru reducerea numărului de morţi pe drumurile României, în încercarea de a o declasa de pe primul loc la decesele rutiere în Europa, în ultimii şapte ani”, a precizat inițiatorul proiectului de lege.

Totodată, potrivit proiectului adoptat, pentru infracțiunile de conducere fără permis sau sub influența alcoolului sau a altor substanțe, instanțele nu vor mai putea dispune amânarea executării pedepsei.

Legea a fost trimisă la promulgare la președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Cât va costa sectorul Cristian – Ghimbav, parte din Autostrada București – Brașov

Rata anuală a inflaţiei a scăzut la 5,9% în luna aprilie 2024

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stellantis
Juridic

Stellantis, adus în instanță de investitori. Întâi în SUA, acum în Țările de Jos

Fundația olandeză Fiat Chrysler Investors Recovery Stichting, care reprezintă investitorii din fostul...

Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii
Juridic

Guvernul renunță la proiectul privind Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii

Proiectul de hotărâre de guvern promovat de Ministerul Dezvoltării cu privire la...

Cartea de Identitate a Vehiculului
Juridic

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor...