Advertisement

brokeri de asigurare
Home Administrare flote Asigurări ASF: Norma RCA va normaliza piaţa asigurărilor auto obligatorii

ASF: Norma RCA va normaliza piaţa asigurărilor auto obligatorii

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut şi a aprobat, în şedinţa din data de 26 iulie 2017, Norma de aplicare a prevederilor Legii nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie (RCA).

Consiliul ASF a adoptat norma în forma rezultată din consultările avute cu principalii participanţi la piaţa asigurărilor auto obligatorii (asociaţii de protecţia consumatorilor, societăţi de asigurare, transportatori, brokeri şi service-uri auto, precum şi alte asociaţii), considerând că amendamentele aduse proiectului iniţial au conturat un cadru coerent şi echilibrat în sprijinul aplicării legii, care a întrunit totodată şi un consens larg pe parcursul celor două dezbateri publice pe această temă.

Noul cadru legal care reglementează piaţa RCA presupune o strânsă colaborare între mai multe instituţii ale statului. În acest sens, ASF a iniţiat şi a dezvoltat deja parteneriate instituţionale cu Ministerul de Interne, Ministerul Sănătăţii şi cu Registrul Auto Român, al căror rol este determinant în aplicarea Legii nr. 132/2017.

„Adoptarea normei RCA creează premisele stabilizării şi normalizării pieţei asigurărilor auto obligatorii. ASF va urmări cu foarte mare atenţie modul în care sunt respectate noile prevederi. Vom sancţiona ferm orice abatere care ar putea afecta drepturile şi interesele consumatorilor”, a declarat vicepreşedintele ASF, domnul Cornel Coca Constantinescu.

Norma detaliază mecanismele de implementare a noii legi RCA şi aduce clarificări în ceea ce priveşte o serie de prevederi, printre care se numără:

  • reglementarea modalităţii de constatare, evaluare, stabilire şi plată a despăgubirilor;
  • modalitatea de decontare directă;
  • asigurările RCA aplicabile asiguraţilor cu risc ridicat;
  • reglementarea criteriilor de aplicare a sistemului bonus-malus.

Norma de aplicare a Legii RCA va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României.

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

RCA
Asigurări

UNSAR: În trimestrul I au fost plătite despăgubiri de 1,56 miliarde lei, în baza poliţelor RCA

În primul trimestru al acestui an, societățile de asigurări au achitat, în...

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

service
AsigurăriService

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe service-uri auto

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații...

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...