Advertisement

service
Home Miscellanea Financiar UNSAR: Preţul de referinţă pentru reparaţiile auto ar permite o mai bună informare în privința costurilor

UNSAR: Preţul de referinţă pentru reparaţiile auto ar permite o mai bună informare în privința costurilor

Introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru reparaţiile auto ar permite o mai bună informare a celor care doresc să îşi repare autovehiculul în ceea ce priveşte costurile. Mai mult, măsura ar acţiona ca un barometru şi ar permite celor interesaţi să facă o alegere în cunoştinţă de cauză, arată Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).

Potrivit Uniunii, această măsură este considerată benefică de către 94% dintre şoferii chestionaţi în cadrul unei cercetări sociologice realizate de IRES.

„Românii, inclusiv cei peste 8 milioane de şoferi, ar putea beneficia de prevederile unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind modificarea Legii 132/2017 privind asigurarea RCA. Proiectul urmează a fi dezbătut astăzi (marţi, n.r.) la Ministerul Finanţelor. Documentul include, printre alte prevederi, şi introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru reparaţiile auto. Această măsură este considerată benefică de către 94% dintre şoferii chestionaţi în cadrul unei cercetări sociologice realizate pentru UNSAR de către IRES şi ar permite o mai bună informare a celor care doresc să îşi repare autovehiculul – în ceea ce priveşte costurile. Măsura ar acţiona ca un barometru şi ar permite celor interesaţi să facă o alegere în cunostinţă de cauză”, precizează UNSAR.

Reprezentanţii Uniunii subliniază că un astfel de etalon există în multe industrii din România, inclusiv în ceea ce priveşte primele de asigurare RCA. Un alt exemplu este cel al preţurilor de pe pieţele comercializării cu amănuntul a produselor alimentare şi a carburanţilor care sunt publicate în Monitorul Preţurilor.

„Reiterăm cu această ocazie faptul că industria de asigurări susţine introducerea unui preţ de referinţă pentru reparaţiile auto, cu titlu informativ. Acest instrument nu este o co-plată şi nu ar impune o plafonare pentru tarifele aferente reparaţiilor auto. Totodată, subliniem încă o dată că industria de asigurări a susţinut public în multiple rânduri importanţa introducerii acestor sisteme de referinţă în legislaţia din România, în beneficiul consumatorilor şi al păgubiţilor”, notează UNSAR.

Organizaţia aminteşte că, în România, în fiecare zi a anului trecut, s-au produs 17 accidente rutiere grave în care şi-au pierdut viaţa cinci persoane şi au fost rănite grav 15, după cum arată Buletinul siguranţei rutiere 2020, editat de Direcţia Rutieră, Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul IGPR).

„În România există, deja, un tarif de referinţă a primelor RCA. Astfel, pentru existenţa unui echilibru între primele încasate şi despăgubirile plătite şi a unei simetrii de tratament cu asigurătorii RCA, în cazul reparaţiilor de vehicule, despăgubirea ar trebui să se raporteze la rândul ei la un nivel al preţurilor de referinţă practicat pe pieţele de profil (exact cum se întâmplă în cazul altor prejudicii materiale rezultate din accidente rutiere la construcţii, lucrări de artă, culturi agricole, animale). Or, proiectul prevede, printre altele, introducerea unui preţ de referinţă orientativ pentru evaluarea despăgubirii atât în ceea ce priveşte partea de reparaţii auto, cât şi de rent-a-car. Practic, întrucât asigurătorii RCA sunt terţi faţă de contractul de reparaţii dintre unitatea service şi persoanele prejudiciate, aceştia nu au niciun control asupra modului de formare a preţului pieselor şi manoperei, dar sunt totuşi obligaţi prin lege să le suporte fără nicio obiecţie sau opoziţie. Introducerea unor preţuri de referinţă la reparaţii ar preveni abuzurile operatorilor economici din domeniu în practicarea unor preţuri exagerate care nu au legătura cu piaţa”, consideră UNSAR.

 

CITEȘTE ȘI:

Ghid informativ pentru asiguraţii City Insurance, lansat de UNSAR ȘI BAAR

Bosch Future Mobility Challenge și-a desemnat câștigătorii celei de-a patra ediții la Cluj-Napoca

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Service

Rețeaua de service BMW România, digitalizată cu investiții de peste 1 mil. euro

La nivel de rețea, prin partenerii BMW Group România, s-au realizat investiții...

finanțări nerambursabile
Financiar

Investitorii consideră accesul la finanțări nerambursabile un factor decisiv pentru a investi

Majoritatea investitorilor (72%) consideră că disponibilitatea finanțărilor nerambursabile este un factor decisiv...

Service

Piese auto VW: Inovație și durabilitate

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui vehicul VW, fiecare proprietar...

service
AsigurăriService

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe service-uri auto

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații...