Advertisement

Ucraina
Home Administrare flote Juridic Și Ucraina își închide granițele pentru străini, pe fondul pandemiei

Și Ucraina își închide granițele pentru străini, pe fondul pandemiei

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că, începând cu data de 29 august, ora 00,00, până pe 28 septembrie, este interzisă intrarea cetăţenilor străini şi apatrizilor pe teritoriul Ucrainei.

Excepţie fac următoarele categorii: rudele de gradul I ale cetăţenilor ucraineni; persoanele care deţin un permis de muncă în Ucraina; specialişti care sosesc în Ucraina la invitaţia reprezentanţilor companiilor ucrainene; persoanele aflate în tranzit care deţin documente ce confirmă părăsirea Ucrainei în maximum 2 zile de la intrarea pe teritoriul acesteia; persoane care au drept de şedere permanentă sau temporară în Ucraina, confirmat prin documente justificative; persoanele sosite la studii; persoanele sosite în Ucraina pentru tratament medical; conducătorii autovehiculelor de transport marfă, membrii echipajelor aeronavelor, navelor maritime şi fluviale şi echipajelor de tren; personalităţile culturale care sosesc la invitaţia instituţiilor de cultură; persoanele care participă la competiţii sportive; persoanele care transportă celule STEM pentru transplant; membrii delegaţiilor oficiale ale statelor străine, angajaţii organizaţiilor internaţionale, precum şi persoanele ce îi însoţesc, care sosesc la invitaţia preşedintelui Ucrainei, Parlamentului, Guvernului, Administraţiei Prezidenţiale, Ministerului Afacerilor Externe.

Persoanele din categoriile enumerate trebuie să prezinte la trecerea frontierei de stat o asigurare medicală care să acopere costurile unui eventual tratament pentru COVID-19 şi/sau costurile privind cheltuielile de carantină. Poliţa de asigurare trebuie să fie eliberată de o companie de asigurări înregistrată în Ucraina sau de o companie străină care are o reprezentanţă în Ucraina.

De asemenea, vor avea acces pe teritoriul Ucrainei următoarele categorii de persoane (fără a mai fi obligatorie deţinerea unei poliţe de asigurare COVID-19): refugiaţii sau persoanele care au nevoie de protecţie internaţională; personalul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statelor străine, reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale, acreditate în Ucraina, precum şi membrii de familie ai acestora sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Afacerilor Externe; instructorii militari ai statelor membre NATO şi ai statelor care participă la programul „Parteneriatul pentru Pace” sau persoanele care sosesc în Ucraina la invitaţia Ministerului Apărării.

Informaţii cu privire la noile măsuri dispuse de autorităţi pot fi accesate la următorul link, disponibil în limba ucraineană: www.kmu.gov.ua.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51934, kiev.mae.ro, cernauti.mae.ro, odessa.mae.ro şi www.mae.ro.

CITEȘTE ȘI:

Ungaria îşi va închide graniţele pentru străini de la 1 septembrie pe fondul pandemiei. Reacția MAE

MAE reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Kiev: 0038 044 500 9932; 0038 044 500 9934; 0038 044 500 9935, ale Consulatului General al României la Cernăuţi: 00380372545445, ale Consulatului General al României la Odessa: 00380487221017; 00380487257828, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Kiev: 00380936252717, al oficiului consular al României la Cernăuţi: 00380635669918 şi al oficiului consular al României la Odessa 0038 0955412788.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stellantis
Juridic

Stellantis, adus în instanță de investitori. Întâi în SUA, acum în Țările de Jos

Fundația olandeză Fiat Chrysler Investors Recovery Stichting, care reprezintă investitorii din fostul...

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii
Juridic

Guvernul renunță la proiectul privind Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii

Proiectul de hotărâre de guvern promovat de Ministerul Dezvoltării cu privire la...