Advertisement

Rabla Local
Home Finanţare „Rabla” continuă şi în 2018

„Rabla” continuă şi în 2018

Potrivit preşedintelui Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Cornel Brezuică, Programul „Rabla” va continua şi în 2018, cu accent pe reducerea emisiilor de carbon.

Şeful AFM a precizat că prelungirea programului se înscrie în tendinţa europeană de reducere a emisiilor de carbon.

„Este o cerinţă a Uniunii Europene şi o obligaţie asumată de România, iar maşinile cu zero emisii reprezintă o prioritate pentru orice stat membru. Aţi văzut că multe capitale îşi propun ca, până în 2020 – 2025, să promoveze full electrice pe şosele”, a spus Cornel Brezuică.

De altfel, acesta a subliniat că, în cazul programului „Rabla Plus”, este pentru prima dată când numărul de autovehicule full electrice şi hibride a ajuns la peste 600 de unităţi, în condiţiile în care anul trecut au fost înmatriculate 10 – 15 unităţi.

Anul acesta nu s-au înmatriculat toate, deoarece producătorii nu au fost pregătiţi pentru asta, nu se aşteptau. Am modificat Ghidul de finanţare, alocându-le un termen de 120 de zile de la data de la care cetăţeanul merge la dealer să-şi comande maşina până la momentul la care dealerul va aduce acea maşină”, a arătat preşedintele AFM.

Pe de altă parte, acesta a anunţat că până la sfârşitul anului nu va mai avea loc o suplimentare a bugetului „Rabla”, din motive administrative.

„Voucherele se pot epuiza la fel de repede ca la ultima suplimentare, dar dealerii nu vor putea să comercializeze şi să depună toată documentaţia până la sfârşitul anului, adică până în 25 decembrie când se închide Trezoreria”, a explicat preşedintele AFM.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Porsche Finance Group
Finanţare

Porsche Finance Group: Serviciile personalizate rămân esențiale pentru segmentul de flote

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

Business Lease
FinanţareRent a car

6 sfaturi de la Business Lease pentru închirierea mașinilor de companie

Aveți nevoie de mobilitate, dar perioada de timp pentru care aceasta este...

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

constructorii auto
Finanţare

Flotă de 9 mașini electrice pentru Protecția Consumatorilor, prin programul Rabla Plus

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest Timiș intenționează să achiziționeze 9...