Advertisement

RATB
Home Transporturi Primăria Capitalei reia licitaţia pentru cele 400 de autobuze Euro 6

Primăria Capitalei reia licitaţia pentru cele 400 de autobuze Euro 6

Primăria Municipiului Bucureşti va ridica, joi, suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze noi Euro 6, ofertele fiind aşteptate până în data de 10 noiembrie.

Primarul general, Gabriela Firea a anunţat că 95% din contestaţiile depuse au fost respinse de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

„CNSC consideră că 95% din contestaţiile care au fost depuse sunt nefondate. Pot să trag concluzia, în calitate de primar general,că suspendarea pe care a trebuit să o suportăm cu toţii pe nervii şi pe viaţa bucureştenilor a fost una 100% nefondată, pentru că aspectele semnalate în contestaţii au fost unele derizorii, altele hilare. De aceea, joia aceasta, pe 2 noiembrie aşadar, Primăria Capitalei va ridica suspendarea licitaţiei pentru cele 400 de autobuze urbane Euro 6”, a spus edilul Capitalei la şedinţa grupului de lucru constituit la nivelul PMB pentru organizarea licitaţiei privind achiziţia de autobuze.

Firea a dat exemple de contestaţii respinse ca nefondate de CNSC, precum împărţirea pe loturi a procedurilor de atribuire, deschiderea liberă a uşilor pentru călători să fie mai mică, scaunele pentru pasageri să fie antigrafitti şi antivandalism şi vizitarea celor opt garaje ale municipalităţii pentru a verifica dacă autobuzele sunt ţinute în spaţiiacoperite sau au contact cu ploaia, vântul sau zăpada.

Potrivit PMB, din 92 de aspecte contestate, CNSC a dispus remedierea a cinci dintre ele.

Primarul general spune că municipalitatea a căutat şi alte variante pentru înnoirea parcului auto, o soluţie luată în calcul fiind încheierea unui contract de 100 de milioane de euro cu BERD, mare parte din sumă urmând să fie folosită pentru cumpărarea autobuzelor.

Noul termen limită pentru depunerea ofertelor va fi 10 noimebrie, iar în termen de 25 de zile de zile va fi stabilită oferta câştigătoare.

La licitaţia iniţială, au depus oferte 15 companii: Anadolu Automobil Rom, EVW Holding, BMC Truck and Bus, MHS Truck and Bus, Mercedes Benz Romania SRL, Briari`S Ind, MLD Guns SSRL, Megarosa Trade, Ecopel, Solaris Bus&Coach, Nera Caroserii, Best Achizitii, Karsan Otomotiv Sanayi Ve Ticaret, Thoreb Information Systems, Man Truck&Bus Ag.

Conform caietului de sarcini, cele 400 de autobuze trebuie să aibă podea total coborâtă, 320 dintre acestea fiind din gama de 12 metri lungime, având trei uşi duble, 50 de autobuze din gama de 10 metri lungime, cu două uşi duble şi 30 de autobuze din gama de 18 metri cu patru uşi duble.

Noile mijloace de transport în comun vor fi dotate cu un sistem performant de încălzire, ventilaţie şi aer condiţionat, un sistem wi-fi de conectare gratuită şi sisteme de informare a călătorilor. Noile autobuze vor beneficia şi de facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, precum rampă mecanică pentru persoanele care
se deplasează cu cărucior şi difuzoare externe pentru persoanele cu dizabilităţi de vedere.

Mijloacele de transport în comun trebuie să fie fabricate de acelaşi producător, trebuie să fie omologate de către Registrul Auto Român, iar ofertantul trebuie să pună la dispoziţie poliţa RCA pentru toate, valabilă cel puţin şase luni.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 5,7% în primul semestru din 2024

În primele șase luni din acest an, faţă de perioada corespunzătoare din...

Marele Bazar de la Istanbul
Transporturi

Destinații de vacanță: Marele Bazar de la Istanbul

Un patrimoniu cultural deosebit de important, Marele Bazar de la Istanbul are...

afacerile din transporturi
Transporturi

Afacerile din transporturi au scăzut cu 4,6% în primele 5 luni din 2024

Cifra de afaceri din serviciile de piaţă prestate în principal întreprinderilor a...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...