Advertisement

microbuze electrice
Home Piaţa auto Vehicule comerciale uşoare Microbuze electrice pentru elevii din 34 de comune din județul Cluj

Microbuze electrice pentru elevii din 34 de comune din județul Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat, în luna iunie, proiectul ce vizează achiziționarea de microbuze electrice școlare pentru elevii din 34 de comune, fondurile fiind alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„Este o investiție extrem de utilă, prin care ne propunem facilitarea accesului elevilor la învățare, contribuind, implicit, și la reducerea absenteismului și a abandonului școlar. Ne dorim dezvoltarea continuă a infrastructurii educaționale și adaptarea acesteia la cerințele actuale, astfel că ne preocupăm constant de identificarea unor surse financiare care să ne ajute în demersul nostru”, a explicat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Prin intermediul proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Cluj” se urmărește îmbunătățirea condițiilor de transport pentru cursanți, cu precădere pentru cei din zonele izolate, cu o populație scăzută, prin furnizarea de microbuze școlare electrice, prietenoase cu mediul și cu un consum de energie redus.

Concret, 34 de unități administrativ-teritoriale clujene vor beneficia de câte un asemenea mijloc de transport, cu o capacitate de 16+1 locuri.

Proiectul, ce urmează a fi depus de către Consiliul Județean Cluj pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență, are o valoare totală propusă de 36.442.179,20 lei, inclusiv TVA. Acesta va fi implementat în perioada iulie 2023 – decembrie 2024.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Vor face e-combustibilii ”șah mat” mașinile electrice?

Eldrive România și La Strada inaugurează puncte de încărcare pentru 18 electrice în România

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Renault Master câștigă titlul de Van of the Year 2025

Lui Renault Master i s-a acordat premiul în cadrul ceremoniei International Van...

Piaţa autoVehicule comerciale uşoare

Opel Movano HYDROGEN: „O ofertă și mai puternică“

Movano HYDROGEN sărbătorește premiera mondială la IAA Transportation. Reumplere cu hidrogen pentru...

Vehicule comerciale uşoare

Renault prezintă la IAA Transportation 2024 un concept car și Master H2-Tech Prototype

Renault va fi prezent la evenimentul IAA Transportation de la Hanovra, între...

Renault Master
Vehicule comerciale uşoare

Prim contact Renault Master

Am fost la Bordeaux pentru un prim contact cu cea de-a patra...