Advertisement

București
Home Administrare flote Juridic În București, se redeschid sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele. Cele 5 măsuri de relaxare

În București, se redeschid sălile de spectacol, restaurantele, cafenelele. Cele 5 măsuri de relaxare

Începând din data de 25 ianuarie 2021, ora 0:00, în București, se redeschid restaurantele și cafenelele, la 30% din capacitate, între orele 6 – 21. Tot de la aceeași dată, accesul publicului în sălile de spectacol va fi permis în limita a 30% din locuri, o măsură valabilă şi pentru sălile de jocuri.

Capitala a înregistrat o rată de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile de 2,5/1000, după ce anterior ajunsese la un nivel de 7/1000.

„Este meritul nostru că am reuşit să ajungem până aici, dar în niciun caz nu trebuie să ne relaxăm. Trebuie să vedem ce se întâmplă în Marea Britanie, în Irlanda, în Spania, în Portugalia, în Franţa, suntem în continuare în acest război, nu o să reuşim să ne vaccinăm în ritmul în care am dori şi atunci trebuie să păstrăm aceste măsuri”, a spus primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Și prefectul Capitalei a îndemnat bucureștenii să dea dovadă de prudență, menţionând că acesta a fost unul dintre motivele pentru care s-a decis relaxarea de luni a măsurilor, dar şi pentru ca toţi operatorii să aibă timpul necesar să amenajeze sălile în conformitate cu prevederile legale.

„Vom fi intransigenţi. Am avut o întâlnire cu şefii Poliţiei, Jandarmeriei şi IGSU pentru a verifica cum vor fi respectate normele în vigoare şi ele care vor intra în vigoare”, a conchis prefectul de București, Traian Berbeceanu.

Măsurile adoptate de Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență

1. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-21.00;

2. activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00;

3. prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise în spațiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 m între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite, și cu respectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin Ordinul comun al ministrului sănătății, ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și al președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 1493/2788/149/2020;

4. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului și în condițiile stabilite prin Ordinul comun al ministrului culturii şi al ministrului sănătăţii nr. 3245/1805/2020;

5. activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-21.00.

 

CITEȘTE ȘI:

Zona ”roșu închis”, o nouă categorie de regiuni în UE cu rată de contaminare ridicată

Din 2022, salariul minim nu va mai fi impozitat în anumite sectoare

Cum se poate transforma în şosea o linie de cale ferată dezafectată

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

stellantis
Juridic

Stellantis, adus în instanță de investitori. Întâi în SUA, acum în Țările de Jos

Fundația olandeză Fiat Chrysler Investors Recovery Stichting, care reprezintă investitorii din fostul...

Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii
Juridic

Guvernul renunță la proiectul privind Zonele cu Niveluri Scăzute de Emisii

Proiectul de hotărâre de guvern promovat de Ministerul Dezvoltării cu privire la...

Cartea de Identitate a Vehiculului
Juridic

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor legislative actuale

Cartea de Identitate a Vehiculului (CIV) are un nou format, adaptat prevederilor...