Advertisement

Arad - Oradea
Home Infrastructură Fonduri europene pentru proiectarea Drumului Expres Arad – Oradea

Fonduri europene pentru proiectarea Drumului Expres Arad – Oradea

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, a primit fonduri europene în valoare de 16 milioane de lei, finanțarea fiind destinată elaborării Studiului de fezabilitate și Proiectului tehnic pentru Drumul Expres Arad – Oradea.

Valoarea totală a proiectului este de 22.881.225,05 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014 – 2020, din care 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 16.086.145,75 lei, 15% contribuția națională – 2.838.731,60 lei, diferența față de valoarea totală a proiectului reprezentând valoare neeligibilă inclusiv TVA.

Perioada de implementare a proiectului este de 29 luni, respectiv între data de 16 august 2021 și 31 decembrie 2023 la care se adaugă, dacă este cazul, și perioada de desfășurare a activităților proiectului înainte de semnarea Contractului de Finanțare, conform regulilor de eligibilitate a cheltuielilor.

Arad - Oradea

„Ne propunem ca până la sfârșitul lunii august să încheiem procedura de avizare a studiului de fezabilitate, prin promovarea proiectului de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici. După publicarea hotărârii de guvern și aprobarea proiectului tehnic, se va demara procedura de licitație pentru selectarea constructorilor. Începerea lucrărilor la Drumul Expres Arad – Oradea este o prioritate pentru noi și pentru partenerii noștri”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseul Drumului Expres Arad – Oradea va avea o lungime 120,1 km, cu profil de patru benzi de circulație. Proiectul mai prevede drumul de legătură cu orașul Salonta (județul Bihor), de 5 km, drumul de legătură cu orașul Arad, de 3 km, și drumul de legătură cu punctul de trecere a frontierei cu Ungaria (Salonta – Békéscsaba), de 9,85 km. Astfel, lungimea totală a drumului va fi de 138 km.

Lucrările vor fi împărțite în trei tronsoane: Oradea – Salonta, Salonta – Chișineu Criș și Chișineu Criș – Arad. Valoarea totală estimată a proiectului, conform studiului de fezabilitate, este de 10,7 miliarde lei, inclusiv TVA.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Mașinile electrice au atins în luna iunie o cotă de piață record în Europa

Din cauza întârzierilor, constructorul VO Craiova Sud este ameninţat cu”măsuri contractuale dure”

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Craiova - Târgu Jiu
Infrastructură

Lotul 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu intră în procedură de licitaţie

Lotul 6 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu, în...

Focșani - Brăila
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția Drumului Expres Focșani – Brăila

Licitația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani – Brăila a fost...

Giurgiu - Ruse II
Infrastructură

Licitație pentru proiectarea Podului peste Dunăre Giurgiu – Ruse II

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a publicat, în SEAT, anunțul...

satu mare
Infrastructură

Cinci oferte pentru un nou drum expres, Satu Mare – granița cu Ungaria (Oar)

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a primit cinci oferte pentru...