Advertisement

utilitare ușoare electrice
Home Piaţa auto Industrie auto După 4 luni de negocieri, Renault și Nissan s-au înțeles în privința reconfigurării alianței

După 4 luni de negocieri, Renault și Nissan s-au înțeles în privința reconfigurării alianței

După aproape patru luni de negocieri intense, Renault şi Nissan au ajuns la un acord privind reconfigurarea profundă a alianţei lor, creată în 1999, care le va situa pe picior de egalitate, potrivit Reuters.

Un aspect sensibil în cadrul negocierilor a fost dorinţa Nissan de a-şi proteja proprietatea intelectuală, inclusiv tehnologiile sale în domeniile automobilelor electrice, hibride şi conducere autonomă, pe care le consideră cruciale în competitivitatea sa în viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Conform acordului, care trebuie aprobat de Consiliile de Administraţie, Renault îşi reduce participaţia la Nissan la 15%, de la aproximativ 43%, transferându-şi participaţia rămasă, de 28%, într-un trust francez, a informat Renault. Apoi Renault va transmite instrucţiuni mandatarului să vândă acele acţiuni, evaluate la aproximativ 4,1 miliarde de dolari, în condiţii rezonabile din punct de vedere comercial pentru grupul francez, în cadrul unui proces coordonat şi ordonat, a precizat Renault.

Din octombrie, când cei doi producători auto au anunţat că discută restructurarea alianţei lor, acţiunile Renault au urcat cu aproape 25%, în timp ce titlurile Nissan au înregistrat un avans de 3%.

Reconfigurarea alianţei franco-nipone are implicaţii atât pentru ambele companii, cât şi pentru partenerul de alianţă Mitsubishi Motors, şi arată cum schimbările tehnologice majore din industria auto forţează companiile să încheie parteneriate, dar şi să concureze cu o serie de nou veniţi şi cu firmele din tehnologie.

De exemplu, Renault a anunţat că va încheia un parteneriat cu firme ca Geely Automobile Holdings (China) şi gigantul din domeniul semiconductorilor Qualcomm Inc.

Separat, grupul francez lucrează la finalizarea acordului cu Geely şi aducerea producătorului de petrol Aramco în calitate de investitor şi partener pentru dezvoltarea motoarelor pe benzină şi a tehnologiilor hibride.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Cât este salariul mediu net al celor care lucrează în sectorul Transport şi distribuţie

PwC: Mașinile electrice ar trebui să-și păstreze avantajele în ceea ce privește costurile cu energia

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Volkswagen
Industrie auto

Vânătoarea de costuri a Volkswagen implică închiderea fabricilor și disponibilizări

Volkswagen nu a (re)găsit încă profitabilitatea așteptată. Pentru a reduce costurile, închiderile...

BYD
BusinessIndustrie auto

BYD vrea să fie un producător „european”. Care este strategia?

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD vrea să cucerească Europa și intenționează...

Bosch
Industrie auto

Bosch mizează pe modelul învățământului dual și crește numărul oportunităților pentru elevi

Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, aniversează peste zece...

autonome
Industrie auto

Conducere autonomă. Renault, viziune pragmatică asupra tehnologiei

Compania franceză are viziuni diferite privind implementarea conducerii autonome. În cazul autoturismelor,...