vehicule abandonate
Home Administrare flote Juridic Drumurile şi parcările publice vor fi degajate mai rapid de maşinile abandonate

Drumurile şi parcările publice vor fi degajate mai rapid de maşinile abandonate

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat proiectul de modificare a Legii 421/2002, ceea ce va permite degajarea mai rapidă a drumurilor şi parcărilor publice de maşinile abandonate.

Potrivit noii legislaţii, un vehicul va fi considerat abandonat dacă a fost lăsat pe drumuri sau în parcări publice mai mult de 6 luni fără ITP şi asigurare RCA în vigoare, iar proprietarul nu a plătit impozitul aferent.

În plus, perioada în care vehiculele pot rămâne neutilizate în parcările publice va fi scurtată de la 1 an la 6 luni, iar definiţia termenului „vehicule fără stăpân” s-a modificat pentru a include şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare româneşti.

Proiectul de lege adoptat de Camera Deputaţior defineşte „vehiculul fără stăpân” drept vehiculul de orice categorie, fără plăcuţă de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut, însă există indicii temeinice că acesta nu respectă condiţiile legale pentru a circula pe drumurile publice.

Totodată, termenul „vehicule fără stăpân” include acum şi acele vehicule înmatriculate în străinătate, care nu puteau fi ridicate din simplul motiv că nu au numere de înmatriculare româneşti.

Iniţiativa prevede obligaţia autorităţilor să înmâneze sau, în cazuri excepţionale, să afişeze la adresa de domiciliu a proprietarului somaţia de plată, în timp ce proprietarul are la dispoziţie 5 zile de la primirea somaţiei pentru a depune dovada achitării taxelor auto, amenzilor şi dovada efectuării ITP-ului.

Conform legislaţiei anterioare, pentru degajarea drumurilor și parcărilor publice de maşinile abandonate, autorităţile erau obligate să parcurgă nenumărate etape astfel încât ridicarea unui singur vehicul putea să dureze până la patru luni.

Noua lege va intra în vigoare după promulgarea sa de către preşedintele Klaus Iohannis şi publicarea în Monitorul Oficial.

 

CITEȘTE ȘI:

Cât au plătit românii din amenzile date în perioada stării de urgenţă

BMW te învață să faci un drift perfect!

Transport public „inteligent” la Braşov. Turiştii vor şti când ajunge autobuzul în staţie

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

parcări
Juridic

În Capitală, reorganizarea sistemului de parcări începe cu amenzi. Ciprian Ciucu: ”Actuala politică este un non-sens!”

Poliția Locală a Municipiului București va începe amendarea celor care nu plătesc...

2035
Analize de piațăJuridic

Pachetul auto. Pentru Stellantis, relaxarea interdicției din 2035 nu va avea niciun impact

La o lună după decizia Bruxelles-ului de a relaxa interdicția din 2035...

mijloacelor de transport
Juridic

Cumpărătorii mijloacelor de transport trebuie să demonstreze că au toate impozitele și taxele achitate. Proiect

La dobândirea dreptului de proprietate asupra mijloacelor de transport, cumpărătorii trebuie să...

impozitului
Juridic

Modificări privind plata impozitului când vehiculul este cumpărat și vândut în același an. Proiect

Pentru mijloacele de transport achiziționate, înmatriculate și vândute în același an calendaristic,...