Deşi piaţa românească nu oferă în prezent o bază de date specifică privind exclusiv activele închiriate, există câteva registre disponibile pentru căutarea informaţiilor privind comportamentul de plată al unui utilizator în cadrul desfăşurării unui contract de leasing.
Pentru urmărirea comportamentului de plată al locatarilor (utilizatorii activelor închiriate), locatorii (finanţatorii, companiile de leasing) pot accesa, în primul rând, Biroul de Credit şi Registrul Central de Credite.
Biroul de Credit oferă diferite informaţii, cum ar fi probabilitatea ca o persoană să-şi plătească în viitor ratele la timp, precum şi informaţii privind debitorii frauduloşi şi declaraţiile incorecte. Orice instituţie de credit, instituţie financiară nebancară (IFN) şi instituţie financiară se poate înregistra la Biroul de Credit, cu condiţia îndeplinirii anumitor condiţii.
Cu toate acestea, nu există nicio recunoaştere legală privind dreptul IFN-urilor de a fi admise ca participante la Biroul de Credit. Prin urmare, în cazul refuzului de a accepta cererea unei instituţii financiare nebancare de a deveni participantă (refuz care poate fi arbitrar), aceasta nu va avea acces la informaţiile privind comportamentul de plată al locatarilor.
La rândul ei, Centrala Riscului de Credit stochează şi oferă informaţii doar din şi către IFN-urile înregistrate în Registrul Special al BNR. Totuşi, o instituţie financiară nebancară nu se poate înregistra de la data înfiinţării în Registrul Special, ci numai după îndeplinirea anumitor criterii pentru trei perioade consecutive de raportare trimestrială. Prin urmare, până la acest moment, un IFN nu are acces la nicio informaţie din Centrala Riscurilor de Credit cu privire la comportamentul locatarilor.
În ceea ce priveşte Registrul Central de Credite (RCC), acesta este un sistem specializat care colectează, stocheză şi compilează informaţii privind expunerea fiecărei instituţii de raportare (inclusiv IFN-urile înregistrate în Registrul Special al BNR) în România la împrumutaţii care beneficiază de credite şi/sau angajamete a căror valoare cumulată este egală sau mai mare decât pragul de raportare (20.000 de euro).
Instituţiile financiare bancare pot solicita la RCC următoarele informaţii:
- Date privind riscul general înregistrat în Fişierul Central de Credite în ultima lună cu privire la orice persoană fizică sau juridică;
- Date privind riscul general şi creditele restante înregistrate cu privire la persoanele fizice sau juridice în ultimii şapte ani;
- Date privind fraudele cu carduri în ultimii şapte ani;
- Date privind statutul grupurilor raportate de fiecare instituţie financiară la RCC, şi anume riscul general şi suma auxiliară restantă a grupurilor respective cu privire la ultima lună de raportare.
Cum pot fi verificaţi locatorii
În funcţie de tipul de activ închiriat ce face obiectul unui contract de leasing, orice terţă parte poate investiga titlul de proprietate asupra activului respectiv prin consultarea unor anumite registre publice, ca de exemplu, Registrul de Carte Funciară sau Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
În conformitate cu Noul Cod Civil, art. 883, orice terţă parte, chiar şi fără a justifica un interes, poate consulta înscrierile în Cartea Funciară ale unui anumit activ imobiliar.
Mai mult, orice parte interesată poate consulta documentele pe baza cărora au fost efectuate înscrierile în Registrul de Carte Funciară cu privire la respectivul activ imobiliar, cu condiţia respectării prevederilor privind procesarea datelor personale şi libera circulaţie a acestor date.
Contractul de leasing poate fi înregistrat şi în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, chiar dacă acest lucru nu este cerut în mod specific de nicio prevedere legală.
De aceea, este posibil ca înscririle în această bază de date să nu dea o indicaţie clară şi precisă privind titlul de proprietate asupra unui activ mobiliar care face obiectul unui contract de leasing. Astfel, ar trebui realizate cercetări suplimentare pentru a evalua problema titlului de proprietate asupra activului respectiv.
Alte baze de date
Pentru a obţine anumite informaţii privind o persoană juridică, se poate de asemenea apela la serviciile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului cu privire la:
- identificarea societăţilor (cod unic de înregistrare, denumire, locaţie);
- furnizarea de statistici structurate pe anumite criterii;
- furnizarea de informaţii privind evoluţia societăţilor de la înfiinţare, până în prezent;
- confirmarea existenţei/inexistenţei sau a radierii unei societăţi de la Registrul Comerţului
O altă bază de date disponibilă este Buletinul procedurilor de insolvenţă, o publicaţie aflată sub supravegherea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cuprinde informaţii privind procedurile de insolvenţă ale societăţilor, precum citaţii, somaţii, notificări, comunicări sau alte acte procedurale emise de instanţe sau de administratori şi lichidatori judiciari. Publicaţia poate fi accesată electronic prin intermediul ONRC sau, la cerere, poate fi furnizată în formă tipărită.
Practica în Europa
Nici în alte state europene nu există o practică uniformă în ceea ce priveşte existenţa unei baze de date oficiale sau private a activelor închiriate, care să poată oferi posibilitatea urmăririi comportamentului de plată al locatarilor, precum şi activul închiriat aflat în proprietatea locatorului.
Deşi nu sunt în mod necesar reglementate de lege, ci mai degrabă impuse de necesităţile dovedite ale pieţei, în statele europene (cu excepţia Germaniei şi Austriei) au fost implementate anumite baze de date oficiale sau private.
De exemplu, în Italia nu există baze de date specifice leasingului, dar se poate consulta o bază de date generală privind creditele, care indică solvabilitatea clienţilor (inclusiv a locatarilor).
În Cehia, funcţionează o bază care listează debitorii sau subiecţii cu comportamente de plată problematice. Aceasta este realizată de instituţiile financiare şi este accesibilă doar acestora. Cu privire la proprietatea debitorilor, tot în Cehia, există registre care evidenţiază atât proprietatea asupra vehiculelor – Registrul Vehiculelor (care nu este accesibilă publicului), cât şi proprietatea supra proprietăţilor imobiliare – Cartea Funciară (accesibilă publicului).
În Polonia există un birou de informaţii despre credite şi mai mute agenţii de informaţii economice de unde pot fi obţinute date privind bonitatea/istoricul de credit al unui client. În schimb nu există niciun registru al activelor închiriate.
Nici în Austria nu este un astfel de registru, fie el public sau privat. De altfel, cerinţele austriece privid secretul bancar îi împiedică pe locatori să dezvăluie orice informaţie privind locatarii (utilizatorii activelor închiriate). Practic, singura bază de date relevantă este registrul locatorilor. Totuşi, se pot obţine informaţii despre locatari de la Asociaţia de Protecţie a Creditelor.
Legislaţia Germaniei este şi mai drastică. Aici nu se pot obţine nici un fel de informaţii despre comportamentul contractual al locatarului.
În Franţa, singurele date de acest gen pot fi solicitate la Registrul Special înfiinţat de Registrul Curţii Comerciale.
Informaţii privind cunoaşterea clientelei
Conform Regulamentului nr.8/2006 al BNR privind standardele politicilor de cunoaştere a clienţilor, societăţile de leasing şi-au dezvoltat programe proprii, constând în proceduri care să corespundă „naturii, amplorii, complexităţii şi dimensiunii activităţii şi care să fie adaptate la nivelul de risc asociat cu clasele de clienţi cărora le furnizează servicii financiare”. Mai mult, finanţatorii şi-au stabilit şi o procedură sistematică pentru verificarea clienţilor noi şi a reprezentanţilor acestora, cu scopul confirmării identităţii lor.
Înscrierea la DRPCIV
La terminarea contractului de leasing, în cazul în care acesta are ca obiect un vehicul, modificarea proprietăţii va trebui înscrisă de către locatar la la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor a Ministerului Afacerilor Interne. Termenul pentru înregistrarea transferului de proprietate este de aproximativ 20 de zile, conform prevederilor Ordinului 1501/2006.
(Articol publicat în revista FloteAuto, decembrie 2015 – ianuarie 2016)
Comentați?