Advertisement

Cum întreții o baterie auto floteauto.ro
Home Administrare flote Service Cum întreții bateria auto

Cum întreții bateria auto

Azi nu vorbim despre acumulatorii vehiculelor electrice, ci despre acumulatorul de 12 V al mașinilor cu motoare convenționale. Deci… cum întreții bateria auto?

Bateria este una dintre componentele esențiale ale mașinii: fără ea, autoturismul ar deveni un obiect static depozitat în garaj. Totuși, prin natura funcționării, aceasta este un consumabil, care, după o perioadă de folosire se uzează ireversibil. Totuși, putem extinde foarte mult această perioadă dacă urmăm câteva reguli simple, care ne vor scuti de cheltuieli însemnate. Iată cum întreții bateria auto!

1. Verifică vizual în mod regulat bateria

Pe românește, uită-te la ea. Dacă are praf sau depuneri superficiale, șterge-o cu o cârpă: impuritățile pot crea o punte conductoare între borne, iar curenții superficiali descarcă în timp bateria. De asemenea, dacă bornele bateriei sunt oxidate, curăță-le astfel: deconectează prima dată borna negativă (-), apoi pe cea pozitivă (+) și prepară o soluție formată din bicarbonat de sodiu șu apă (50/50%), pe care s-o aplici pe borne cu o periuță de dinți. După ce le-ai curățat, cumpără un spray de curățat bornele și pulverizează un strat pe acestea. Prețurile pornesc de la 25 de lei, dar beneficiile sunt clar mai mari: previn coroziunea bornelor, reduc viteza de descărcare a bateriei, ameliorează debitul de curent și cresc durata de viață a bateriei.

Cum intretii bateria auto floteauto.ro
Sursa foto: autotrader.co.za

2. Verifică brida de fixare

Pe românește, strânge piulițele ca să nu se miște bateria. Dacă în timpul accelerărilor, frânărilor și virajelor bateria încasează șocuri, se pot desprinde electrozii și se pot crea microfisuri în componentele interne, care vor afecta cu siguranță durata de viață a bateriei.

3. Îmbrac-o într-o husă izolatoare

Este cunoscută sensibilitatea bateriilor la variația de temperatură. În special iarna folosește acest truc care probabil nu-ți va scoate din buzunar mai mult de 50 de lei pentru a menține cât mai mult bateria la temperatura de lucru și a-i încetini răcirea până la temperaturi negative. Totuși, la temperaturi ambientale ridicate, la drumuri lungi, bateria tinde să stea încărcată spre maximum, deci se încinge puternic, așa că ar trebui scoasă husa izolatoare, pentru a-i permite să se ventileze.

Husa baterie auto

4. Verifică nivelul de electrolit

Asta dacă nu ai o baterie fără întreținere (Maintenance Free). Altfel, sari direct la punctul următor. Pentru această verificare, desfă gurile de vizitare de pe capacul bateriei și aruncă un ochi: lichidul ar trebui să acopere plăcile din plumb. Dacă nu le acoperă, toarnă apă distilată până când plăcile sunt în întregime în baterie, apoi înșurubează la loc căpăcelele circulare. Gata!

5. Verifică ”ochiul magic”

Ochiul magic este, de fapt, o mică fereastră circulară în capacul bateriei. Aceasta capătă diferite culori, în funcție de gradul de încărcare a bateriei: verde pentru baterie încărcată, negru pentru baterie descărcată și alb pentru baterie stricată. Astfel, pentru negru, încarcă bateria, pentru alb mergi la service (dacă mai pornește mașina).

Ochi magic baterie floteauto.ro

Dacă bateria nu are ochi magic (adică este, probabil, o baterie cu întreținere), folosește un voltmetru: în stare liberă (cu motorul oprit) bateria trebuie să aibă minimum 12,5 V (75% grad de încărcare), iar cu motorul pornit și turat la 2.500 rpm, tensiunea indicată trebuie să se încadreze în intervalul 13,8 – 14,4 V (nivelul normal de încărcare pentru alternator). Dacă tensiunea ”la liber” este sub 12,5 V, încarcă bateria cu un redresor, iar dacă tensiunea de încărcare este în afara intervalului de mai sus, verifică alternatorul sau puntea redresoare.

Cum întreții bateria auto – despre consumatori

Și-așa demarorul solicită din plin bateria… ce rost are să o ”omori” și cu farurile, dezaburitorul lunetei sau amplificatorul de 800 W al instalației de sunet? Stinge tot ce consumă curent atunci când pornești mașina, mai ales la rece, pentru că a trecut ceva timp de când alternatorul a încărcat bateria. De asemenea, nu abuza de consumatori când motorul este oprit, pentru că vei descărca bateria, și nu lăsa mașina cu săptămânile oprită în parcare: chiar și cu toți consumatorii pe care îi cunoaștem opriți, mai există consumatori ”în umbră” (senzorii alarmei, diverse sisteme care memorează setări, etc.).

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Service

Rețeaua de service BMW România, digitalizată cu investiții de peste 1 mil. euro

La nivel de rețea, prin partenerii BMW Group România, s-au realizat investiții...

Service

Piese auto VW: Inovație și durabilitate

Când vine vorba de întreținerea și reparația unui vehicul VW, fiecare proprietar...

service
AsigurăriService

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe service-uri auto

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații...

iluminare
Service

Cum ajung mașinile să fie din ce în ce mai scumpe din cauza sistemului de iluminare

Un sondaj recent al asociației franceze de reparații auto SRA (Sécurité et...