Advertisement

Home Administrare flote Cum a redus HP emisiile de CO2 și costurile flotei

Cum a redus HP emisiile de CO2 și costurile flotei

Adoptarea vehiculelor hibride, reducerea numărului de furnizori și dimensionarea corectă a flotei au redus costurile și impactul asupra mediului al flotei HP.

Compania multinațională de tehnologie HP a reușit, în ultimii patru ani, aparent imposibilul, reducând drastic, cu 44%, emisiile de gaze cu efect de seră ale flotei și diminuând, în același timp, și costurile acesteia.

Având misiunea de „a fi cea mai sustenabilă și justă companie de tehnologie din lume”, HP a dezvoltat o strategie globală privind flota bazată pe patru piloni – durabilitate; optimizare; simplificare și automatizare și transformare a mobilității.

Programul său privind crearea unei flote ecologică a început în urmă cu câțiva ani, HP fiind unul dintre primele participante la inițiativa EV100 în 2017, când campania se concentra pe instalarea infrastructurii de încărcare a vehiculelor electrice la locul de muncă. În 2021, HP și-a întărit semnificativ angajamentul ”Zero emisii”, propunându-și să electrifice întregul parc auto până în 2030.

Acest nou obiectiv a inclus obiectivul de a reduce emisiile de CO2 ale flotei cu 25% până în 2025, comparativ cu o valoare de referință din 2018, un obiectiv pe care gigantul tehnologic l-a depășit deja cu mult.

„Combinația de vehicule electrice din Europa și full hybrid din SUA ne-a ajutat să reducem emisiile de CO2 cu 44% până în 2022”, a explicat Marcella Berta Mauri, Global Fleet Strategist HP, citată de publicația Fleet Europe.

Trecerea a 80% dintre vehiculele companiei din SUA la sisteme de propulsie hibride a jucat un rol cheie în succesul decarbonizării, permițând o economie de 40% a costurilor cu combustibilul și o reducere similară a emisiilor de CO2 pentru același kilometraj anual.

Compania a desfășurat, de asemenea, o serie de programe pilot cu vehicule electrice, prin teste care au început în 2021 pe piețele europene cele mai pregătite din acest punct de vedere, precum Țările de Jos și Belgia. Programele pilot s-au extins rapid și în state care au oferit stimulente generoase pentru vehiculele electrice, cum ar fi Austria și Regatul Unit, dar și pe piețele considerate a fi mai puțin pregătite pentru vehicule electrice, cum ar fi SUA și Spania.

Pentru a participa la teste, șoferii trebuiau să poată instala un încărcător acasă, deși în unele țări orice șofer al unei mașini de companie poate alege acum un vehicul electric.

„Obiectivul nostru este ca aproximativ 80% din încărcare să se facă acasă”, a precizat Berta Mauri.

Ea a adăugat că aproximativ 19% din flota HP va fi electrificată până la sfârșitul acestui an, procentul crescând exponențial pe măsură ce termenul limită 2030 se apropie.

Marea majoritate a mașinilor de companie HP sunt utilizate în vânzări, vehiculele oferite ca beneficiu extrasalarial reprezentând doar o cincime din flotă, și, drept urmare, păstrarea unui control strict al costurilor a fost extrem de importantă pe tot parcursul programului de decarbonizare.

HP a realizat, de fapt, economii cu flota datorită veniturilor mari provenite din vânzările de mașini pe piața second hand pe care le-a realizat în 2021 și 2022 în SUA. Economii suplimentare au provenit și din economia de combustibil îmbunătățită a mașinilor cu propulsie alternativă și din optimizarea duratei contractelor pentru mașini, dublând durata acestora în SUA de la doi la patru ani.

De asemenea, compania și-a redus furnizorii de leasing și management al flotei la doar doi, unul pentru America de Nord și celălalt pentru Europa, pentru 95% din parcul său auto și și-a redus la opt numărul de furnizori ai vehiculelor. Standardizarea a ajutat nu numai în ceea ce privește achiziția, ci și realocarea mașinilor, deși există posibilitatea ca mai multe mărci să fie adăugate pentru a sprijini procesul de electrificare.

În același timp, HP a acordat o atenție deosebită dimensionării corecte a flotei sale, departamentul de Resurse Umane supraveghind eligibilitatea pentru o mașină de companie, pe baza kilometrajului anual în scop de afaceri. De exemplu, în SUA, angajații trebuie să conducă anual un minim de 8.000 de mile (12.800 km) în scop de afaceri pentru a se califica pentru o mașină de companie, iar aplicarea acestui prag va reduce dimensiunea flotei cu 10-15% în următorii doi ani. Angajații care conduc mai puțin de 8.000 de mile vor folosi propriile mașini și li se vor rambursa cheltuielile. În Europa, în țările cu mai puțin de 30 de mașini de companie utilizatorii vor primi fie alocații în numerar, fie alternative de mobilitate ca beneficii extrasalariale.

„Scopul tuturor acestor inițiative este de a reduce CO2, de a scădea numărul mașinilor de companie și de a diminua costul total al mobilității. Dar, în același timp, dorim să creștem opțiunile de mobilitate, experiența angajaților și digitalizarea flotei”, a conchis Berta Mauri.

Flota globală a HP, din 33 de țări, numără 4.570 de vehicule. Compania a lansat 12 programe pilot pentru utilizarea mașinilor electrice, urmărind reducerea cu 25% a emisiilor CO2 până în 2025 și obiectivul de a deține um parc auto 100% electrificat până în 2030.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Autostrada de Centură București. Sectorul dintre DN 4 și Autostrada A2 va fi deschis în iulie

 

BAAR: Costurile cu piesele pentru autovehiculele reparate în baza poliţelor RCA au crescut cu 34%

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CAFE
Analize de piațăFlotă verde

Standardul CAFE. Franța se opune sancționării cu miliarde de euro a producătorilor auto

Ministru francez al Economiei, Finanțelor și Industriei, Antoine Armand, a sugerat sectorului...

Luca de Meo
Flotă verde

Luca de Meo, Renault: „Este urgent să fie oprite reglementările CAFE în 2025”

Cu ocazia Salonului Auto de la Paris, șeful Grupului Renault și președintele...

Flotă verdeVehicule comerciale uşoare

Primele prototipuri VAN.EA sunt gata de drum

Mercedes-Benz Vans implementează următoarea etapă a strategiei sale de electrificare cu VAN.EA.

Flotă verdePiaţa auto

Renault deschide comenzile pentru Rafale E-Tech 4×4 de 300 CP

După Rafale E-Tech full hybrid 200 CP, Renault deschide comenzile pentru Rafale...