Advertisement

continental
Home Piaţa auto Industrie auto Continental şi CITC vor produce sistemul de baterii de 48V

Continental şi CITC vor produce sistemul de baterii de 48V

Compania Continental şi producătorul chinez de baterii pentru autovehicule CITC (Sichuan Chengfei Integration Technology Co., Ltd.) au pus bazele unui joint venture pentru dezvoltarea şi producţia sistemelor de baterii de 48 de volţi pentru maşinile cu tehnologie mild hibryd.

Contractul de asociere a fost semnat săptămâna trectă, la Shanghai, iar în noua companie Continental deţine 60% din acţiuni, iar CITC, 40%. Aceasta va opera la nivel global, devenind astfel furnizor pentru clienţi din Europa, America de Nord, China şi alte pieţe asiatice. Locaţia planificată a sediului companiei este în Changzhou, în apropiere de Shanghai, operaţiunile urmând să înceapă la mijlocul anului 2018.

„Includerea operaţiunilor cu sisteme de baterii de 48 de volţi este un pas strategic important pentru Continental şi unul care va consolida şi mai mult poziţia noastră de furnizor pe piaţa tehnologiilor de tip mild hybrid, aflată în creştere rapidă. În CITC am găsit un partener a cărui subsidiară CALB oferă condiţiile ideale pentru acest joint-venture. CITC ne permite accesul pe extrem de semnificativa piaţă chineză. De asemenea, are potenţialul de a se impune în faţa concurenţei internaţionale şi de a deveni un furnizor global în producţia de baterii”, a subliniat directorul executiv al Continental, dr. Elmar Degenhart.

La rândul său, Xiaoqing Shi, preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general al CITC, a  arătat că o colaborare cu Continental în sectorul sistemelor de baterii de 48 V reprezintă un pas important pentru strategia CITC de extindere globală pe piaţa bateriilor litiu-ion.

„Continental şi CITC se angajează să ofere soluţii de economisire a energiei şi de reducere a emisiilor de carbon, pentru a satisface cererea consumatorilor globali în domeniul vehiculelor eficiente din punct de vedere energetic”, a punctat Xiaoqing Shi.

CITC este deţinută de AVIC (Aviation Industry Corporation of China), filiala sa CALB (China Aviation Lithium Battery Co., Ltd.) având o vastă experienţă în dezvoltarea şi producerea de celule litiu-ion.

 

Citiţi articolul integral pe www.autoxpert.ro

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

draghi
Industrie auto

Raportul Draghi avertizează UE că deciziile sale duc la slăbirea industriei auto

În raportul său despre competitivitatea europeană, fostul președinte al Băncii Centrale Europene...

Toyota
Flotă verdeIndustrie auto

Toyota reduce cu o treime producția de mașini electrice

Pentru a face față încetinirii vânzărilor de mașini electrice din Europa și...

Volkswagen
Industrie auto

Vânătoarea de costuri a Volkswagen implică închiderea fabricilor și disponibilizări

Volkswagen nu a (re)găsit încă profitabilitatea așteptată. Pentru a reduce costurile, închiderile...

BYD
BusinessIndustrie auto

BYD vrea să fie un producător „european”. Care este strategia?

Producătorul chinez de vehicule electrice BYD vrea să cucerească Europa și intenționează...