Advertisement

vehiculele electrice
Home Piaţa auto Flotă verde Compania Tesla va produce o mașină de 25.000 de euro la fabrica sa din Germania

Compania Tesla va produce o mașină de 25.000 de euro la fabrica sa din Germania

Tesla intenționează să producă o mașină de 25.000 de euro la fabrica sa de lângă Berlin, a declarat pentru Reuters o sursă apropiată deciziei, într-un context în care constructorul auto american vizează adoptarea în masă a mașinilor sale electrice.

Sursa citată, care a refuzat să fie numită, nu a precizat când va începe producția, iar Tesla a refuzat să comenteze, mai transmite Reuters.

Directorul executiv Elon Musk a vizitat vineri uzina din Gruenheide și a mulțumit personalului pentru munca depusă, se arată într-o înregistrare video difuzată pe platforma de socializare X. În cadrul aceleiași întâlniri, el a informat personalul despre planurile de a construi acolo vehiculul de 25.000 de euro, a precizat sursa citată.

Uzina germană produce în prezent Model Y, cea mai bine vândută mașină electrică din Europa.

Musk plănuia de mult timp să facă o mașină electrică mai accesibilă, dar a declarat în 2022 că nu stăpânește încă tehnologia și a renunțat la acest plan.

Cu toate acestea, sursele au declarat pentru Reuters în septembrie că producătorul auto se apropie de o inovație care i-ar permite să obțină, prin turnarea sub presiune, aproape toată partea inferioară a caroseriei într-o singură bucată, o descoperire care ar accelera producția și ar reduce costurile.

Extinderea pe piața de masă este esențială pentru atingerea obiectivului Tesla de a crește livrările de vehicule la 20 de milioane de unități până în 2030, o creștere de 10 ori față de capacitatea actuală.

Dar o economie slabă și ratele ridicate ale dobânzilor au afectat cererea de vehicule electrice, determinând Tesla și alți producători să reducă prețurile în ultimele luni în încercarea de a stimula vânzările.

Constructorul auto plănuiește să dubleze capacitatea uzinei germane la 1 milion de vehicule pe an, dar nu a oferit o actualizare a numărului de mașini pe care le produce acolo din martie, când a declarat că a produs 5.000 de vehicule într-o săptămână – echivalentul a aproximativ 250.000 pe an.

Autoritățile locale au declarat în octombrie că au cerut producătorului auto să prezinte informații suplimentare privind modul în care planurile sale de extindere vor respecta legile de conservare a naturii și apoi vor lua o decizie privind aprobarea acestora, fără a oferi un termen.

De asemenea, Tesla i-a informat vineri pe muncitori că toți angajații vor primi o creștere salarială de 4% începând cu luna noiembrie, iar lucrătorii din producție vor primi 2.500 de euro în plus pe an începând cu februarie 2024.

Sindicatul german IG Metall a declarat în 2022 că salariile de la Tesla sunt cu aproximativ 20% mai mici decât cele oferite în cadrul contractelor colective de muncă la alți producători auto.

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

CO2
Flotă verdeJuridic

Comisia Europeană refuză amânarea cu doi ani a țintelor de CO2 pentru vehicule

După cum era de așteptat, Comisia Europeană a refuzat solicitarea (neoficială) a...

Flotă verde

Vehiculele concept KIA PBV debutează în premieră europeană

Kia a organizat premiera europeană a noului concept Platform Beyond Vehicle (PBV)...

vehicule electrice
Flotă verdeFonduri publice

În licitațiile pentru transportul public din 2024 au fost lansate cereri pentru achiziția a peste 2.200 de vehicule electrice

În primele opt luni ale anului 2024, licitațiile publice pentru transportul electric...

CO2
Flotă verdeJuridic

Constructorii auto europeni vor o amânare de 2 ani a țintelor de CO2, până în 2027

Potrivit unei document intern al Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), ajuns...