Advertisement

deloitte
Home Administrare flote Carburanţi România, corijentă pentru staţiile de combustibili alternativi

România, corijentă pentru staţiile de combustibili alternativi

În cadrul procedurii de infringement declanşate deja, Comisia a trimis astăzi un aviz motivat României, Greciei, Irlandei, Maltei, Poloniei Sloveniei şi Regatului Unit, solicitându-le să îşi notifice cadrul naţional de politică bazat pe normele UE privind instalarea infrastructurii pentru combustibilii alternativi (Directiva 2014/94/UE).

Cadrul naţional de politică este principalul instrument prevăzut de directivă pentru a asigura crearea unor infrastructuri suficiente pentru combustibili alternativi, inclusiv a unor puncte de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi a unor puncte de realimentare cu gaz natural şi hidrogen, şi pentru a evita fragmentarea pieţei interne.

Potrivit Comisiei Europene, accelerarea instalării infrastructurii pentru combustibili alternativi este esenţială pentru a le oferi tuturor europenilor o mobilitate ecologică şi competitivă, aşa cum s-a stabilit în pachetul „Europa în mişcare”, adoptat în mai 2017. „Aceste 7 state membre au acum la dispoziţie două luni pentru a-şi îndeplini obligaţiile care le revin în temeiul directivei; în caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a UE cu privire la acest caz”, arată repreznetanţii Executivului european de la Bruxelles.

În plus, Comisia a decis, de asemenea, să trimită o scrisoare de punere în întârziere Suediei, care a notificat un cadru naţional de politică ce nu conţine elementele minime cerute de directivă.

Procedura de „infringement” este declanşată de către Comisie împotriva statelor ce nu îşi respectă obligaţiile comunitare. Declanşarea acesteia poate fi provocată în trei cazuri:

a) Omiterea notificării actelor normative naţionale care transpun şi implementează directivele – statele membre au obligaţia de a notifica legislaţia de transpunere şi pe cea care asigură implementarea;

b) Neconformarea legislaţiei naţionale la cerinţele normelor comunitare – aceasta înseamnă că legislaţia internă trebuie să se afle în deplină concordanţă cu cerinţele Uniunii;

c) Aplicarea necorespunzătoare a actelor normative comunitare – statele membre au, de asemenea, obligaţia de a asigura aplicarea dispoziţiilor comunitare.

În prima etapă a declanşării procedurii, Comisia redactează o “scrisoare de punere în întârziere“ pe care o transmite statului respectiv şi în care sunt precizate încălcările legislaţiei comunitare. Scrisoarea reprezintă deschiderea formală a procedurii de infringement.

Următoarea etapă o reprezintă “Avizul motivat”, adică ultima avertizare a Comisiei înaintea sesizării CJUE, avertizare ce vine în lipsa observaţiilor statului membru sau în cazul în care acestea sunt considerate nesatisfăcătoare.

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

mol românia
Carburanţi

MOL România își extinde rețeaua cu trei stații de servicii noi în Brăila, Oradea și Călărași

MOL România își extinde rețeaua națională cu trei noi stații de servicii...

Carburanţi

DKV Mobility extinde rețeaua de acceptare App&Go

DKV Mobility, furnizor european de top de servicii și soluții de plată...

biodiesel
CarburanţiFiscalitate

După mașinile electrice, Comisia Europeană va taxa și biodieselul importat din China

După ce a introdus taxe vamale suplimentare pentru vehiculele electrice chinezești, Comisia...

motorină
CarburanţiTransporturi

Pentru transportatori, subvenția destinată accizei la motorină crește la 20 de bani/litru

În ședința de Executivului de miercuri, a fost aprobată Hotărârea de Guvern...