Advertisement

închirieri de mașini
Home Piaţa auto Rent a car Când devine rentabilă închirierea unei maşini

Când devine rentabilă închirierea unei maşini

Dacă un autovehicul este utilizat anual doar în jumătate din zilele lucrătoare, atunci deţinerea lui proprietate nu mai este rentabilă, devenind chiar foarte costisitoare. Cu asemenea situaţii se confruntă companiile care păstrează, imobilizate, în parcul auto, maşini de rezervă. Din păcate, în astfel de cazuri, precauţia nu mai este … mama înţelepciunii.

În general, maşina de rezervă este considerată de multe companii drept soluţia ideală pentru situaţiile în care unul dintre autovehiculele flotei este imobilizat. Teoretic, strategia nu pare greşită. Practic, însă, menţinerea unui „parc rece” nu este întotdeauna o idee bună. Dimpotrivă, poate deveni chiar una foarte costisitoare.

Există însă soluţii pentru evitarea acestor cheltuieli, una dintre acestea fiind înlocuirea maşinii de rezervă cu una închiriată pe perioade scurte.

Avantajul închirierii constă în optimizarea costurilor destinate rezolvării nevoilor de transport apărute în cadrul unei companii. Nu este niciun secret că autovehiculele de rezervă înseamnă în general atât resurse blocate, cât şi o limitare a disponibilităţii acestora. După cum se ştie, deţinerea în proprietate a unui autovehicul generează costuri de achiziţie, de asigurare, de întreţinere şi revizie, necesită timp şi personal suplimentar atât pentru îndeplinirea acestor activităţi, cât şi pentru gestionarea cheltuielilor generate. În cazul unei utilizări intense a autovehiculului, repartiţia acestor costuri este uneori mai avantajoasă pentru o companie. În toate celelalte cazuri, inclusiv în cel al deţinerii unor maşini de rezervă, este mai avantajoasă închirierea, compania suportând doar costul acesteia”, explică Andrei Pănoiu, directorul comercial al companiei de închirieri auto Avis România.

Cum se economiseşte

Calculele realizate de companiile de închirieri arată că la un grad de utilizare de numai 35% pe an, maşina generează cheltuieli ineficiente.

Noi sugerăm companiilor să îşi diminueze costurile, închirind o maşină doar pe perioada când au nevoie. De exemplu, deţinerea unui autoturism Dacia Logan Laureate, pe benzină, cu toate costurile aferente, depăşeşte uşor, pe an, 2.500 de euro, fără TVA şi fără combustibil. Dacă maşina este folosită doar în jumătate din zilele lucrătoare, adică are un grad de utilizare anual de 35%, este mai rentabil să închiriezi un autovehicul doar când ai nevoie, decât să-l foloseşti pe cel pe care îl ţii doar în acest scop. În plus, dacă activitatea companiei se desfăşoară în mai mult de o locaţie se economisesc şi costurile cu livrarea şi preluarea maşinii de rezervă, care sunt, de cele mai multe, considerabile”, precizează Marius Ştefan, general manager al companiei Autonom Rent-a-Car, lider naţional în domeniul serviciilor de închirieri maşini.

În plus, acesta subliniază că astfel de soluţii sunt frecvent utilizate de companiile care lucrează în sistem de proiect şi le este necesar un parc auto numai pentru o perioadă limitată. „Dacă au nevoie doar 6 luni de resurse pentru un proiect, acestea nu îşi cumpără maşini, utilaje sau servicii pentru 48 de luni, ci le închiriază strict pe durata proiectului”.

De exemplu, compania a închiriat pentru un singur client o flotă de 400 de maşini numai pentru câteva luni.

Companiile, principalii clienţi ai pieţei

În acest moment, segmentul corporate generează cei mai mulţi clienţi pentru companiile de închirieri.

„Chiar dacă aparent nu este aşa, pe piaţa românească de închirieri auto cererile de servicii provin preponderent din zona de business. Şi clienţii Avis România sunt în principal din această zonă, iar acest lucru nu s-a schimbat o data cu declanşarea crizei economice. Ceea ce s-a schimbat a fost abordarea noastră în găsirea soluţiilor pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor clientilor. Oferta noastră a fost adaptată, pas cu pas, evoluţiei pieţei, astfel încât să obţinem maximum de cotă de piaţă posibil, în condiţiile ajustării corecte a costurilor. În această perioadă nu a fost omis nici un sector din care se puteau acumula zile de închiriere, fie el corporate sau individual, intern sau extern”, arată Andrei Pănoiu.

Avis România aniversează, în 2014, 20 de ani de prezenţă pe piaţă, timp în care s-a extins de la un birou, 3 maşini şi câţiva angajaţi până la 15 birouri pe întreg teritoriu ţării şi o flotă de aproximativ 600 de maşini. Structura parcului acoperă toată gama de autoturisme, de la mini până la cele de 9 locuri, împărţite în 13 grupe, inclusiv 5 categorii de autoturisme 4×4 şi o categorie de utilitare mici pentru transport marfă. „Ne alegem maşinile în funcţie de preţul de achiziţie şi de costurile directe cu acestea, dar avem în vedere şi preferinţele clienţilor noştri pentru anumite modele şi tipuri de motorizări, cât şi emisiile de CO2”, spune directorul comercial al companiei.

Practic, cererile clienţilor Avis România, care provin din domeniul energetic, din industria auto, farmaceutică si cea IT&C, variază în funcţie de necesitate şi buget: adică pleacă de la autoturisme mici, economice, fără caracteristici tehnice deosebite şi ajung până la autoturisme din clasele superioare, de lux sau cu un grad înalt de echipare.
În pofida crizei, veniturile companiei sunt în creştere, iar experienţa acumulată în cei patru ani anteriori, de recesiune, i-a permis repoziţionarea faţă de piaţă.

„Astfel, printr-o mai atentă gestionare a costurilor am reuşit, flexibilizând oferta, să largim portofoliul de clienţi, fapt ce a condus la creşterea veniturilor societăţii”, menţionează reprezentantul Avis România.

Deşi evolutia pieţei de închirieri auto este extrem de dependentă de situaţia economica şi politică a ţării, acesta anticipează o creştere a numărului de competitori. „În aceste condiţii ne-am propus să creştem volumul afacerilor indiferent de faptul că piaţa va creşte sau nu”, conchide directorul comercial al companiei, Andrei Pănoiu.

Se caută maşini noi, sigure şi … ieftine

Tot pe o creştere a afacerilor în 2014 mizează şi Autom Rent-a-Car. Afacerile companiei au urcat anul trecut cu 30%, până la 11 milioane de euro, fiind susţinute semnificativ de programele intense de eficientizare a costurilor pe care le au majoritatea firmelor. „Ne aşteptăm din nou la un an bun, cu o creştere semnificativă a business-ului de bază. Atâta vreme cât eficientizezi costurile clienţilor tăi şi creezi valoare adăugată semnificativă, este greu să nu ai succes. «Reţeta» rezultatelor noastre este complexă, dar se bazează în mod special pe modul în care ne recrutăm, formăm şi motivăm echipa noastră”, explică managerul general Marius Ştefan.

Cu o reţea de 37 de centre în 24 de oraşe, compania are o flotă ce depăşeşte 1800 de autoturisme noi, clienţii-ţintă fiind societăţile cu parcuri auto de peste 10 autovehicule, de preferat cu activitate naţională. Gama de maşini, care se poate conduce cu categoria B, include autoturismele de clasa A (Fiat Panda), mapini de lux (VW Touareg, Mercedes E Klasse) sau utilitare mici şi medii până în 3,5 tone.

Cel mai vechi client corporate al societăţii este o firmă americană din domeniul forţelor armate, iar cel mai mare este şi cea mai mare companie din România, OMV Petrom.

„Practic, din top 500 companii private, peste jumătate beneficiază de serviciile noastre”, afirmă şeful Autonom Rent-a-Car.

Despre modul în care se aleg maşinile, acesta spune că, anual, se face o analiză complexă şi se alege un singur model pe fiecare clasă de închiriere. „Ne uităm în mod special la deprecierea maşinii şi imaginea ei în piaţă. Costurile de întreţinere şi fiabilitatea sunt şi ele criterii importante”. Oricum, firmele care solicită serviciile de închiriere nu cer un grad înalt de echipare a autoturismelor. „Clienţii îşi doresc maşini noi, sigure şi la un preţ cât mai mic”, punctează în final managerul general al Autonom Rent-a Car.

 (Articol apărut în revista AutoExpert Flote, luna martie 2014)

2 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

închiriere
Rent a car

Piața europeană de închiriere de mașini a crescut cu 24% în S1 2024. Scade apetitul pentru vehicule electrice

Companiile de închiriere de mașini au înmatriculat aproximativ 779.000 de vehicule noi...

închirierea
Rent a car

6 sfaturi pentru închirierea mașinilor de flotă pe termen scurt sau lung

Aveți nevoie de mobilitate, dar perioada de timp pentru care aceasta este...

car sharing
Car sharingRent a car

Vrei să faci car sharing? Află cum trebuie să te pregătești pentru a câștiga bani

Serviciile de car sharing și-au făcut loc și pe piața din România,...

Rent a car

Spotawheel și carVertical – un parteneriat care oferă transparență totală pe piața mașinilor rulate din România

Spotawheel, cel mai mare dealer de auto rulate din România, și carVertical,...