Advertisement

Autostrada Transilvania
Home Infrastructură Autostrada Transilvania. Din 416 km se circulă doar pe 75 km

Autostrada Transilvania. Din 416 km se circulă doar pe 75 km

După 16 ani, Autostrada Transilvania A3 Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Borş este departe de a fi construită. Din 416 km, cât va avea în final, se circulă doar pe 75 km, în lucru sunt şi mai puţini – 39 km, în licitaţii au intrat 114 km, iar cei mai mulţi, aproape 200 km, aşteaptă demararea procedurilor de achiziţii publice.

În urmă cu 16 ani, la data de 18 noiembrie 2003, Guvernul Năstase aproba prin OUG 120 „demararea procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma Bechtel International Inc. în vederea încheierii contractutui de proiectare, construire şi finanţare a Autostrăzii Braşov – Cluj – Borş”. Valoarea acestuia era de 2,25 miliarde de euro. Fix o lună mai târziu, prin HG nr. 1513, CNADNR (actuala CNAIR) este mandatată să semneze contractul. Conform documentului, autostrada era împărţită în 8 secţiuni (1A, 1B, 1C, 2A, 2B, 3A, 3B, 3C), construcţia sa urmând să includă şi realizarea a 300 de poduri, 73 de pasaje şi 19 noduri rutiere.

În iunie 2004 demarează lucrările pe Secţiunea 2B (Câmpia Turzii – Gilău) şi pe Secţiunea 3C (Suplacu de Barcău – Borş). Nouă ani mai târziu, în 29 mai 2013, contractul cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania este reziliat. În acel moment, sectorul 2B era finalizat în proporţie de 97%, iar sectorul 3C, în proporţie de 52%.

Unde s-a ajuns?

„La doar o cincime din viitoarea autostradă!”, ar suna un răspuns scurt. Şi asta pentru că, de când a plecat Bechtel, s-a finalizat construcţia a 74,95 de km, ceea ce înseamnă că mai sunt de realizat 341 km.

Acum, Ministerul Transporturilor intenţionează să modifice indicatorii tehnico-economici ai şoselei de mare viteză, considerând că, între timp, datele din Studiile de Fezabilitate (SF) realizate iniţial au suferit modificări. Bilanţul realizat de instituţie cu această ocazie a arătat jalnica „performanţă” în domeniu a Ministerului Transporturilor, în general şi a CNAIR, în special.

Astfel, stadiul actual al realizării autostrăzii este următorul:

Nr. de km daţi în circulaţie – 74,95 km:

– Subsecţiunea 1C3: Ungheni – Ogra (km 4+500 – km 14+605),

– Subsecţiunea 2A1 Ogra – Iernut (km 0+000 – km 3+600),

– Secţiunea 2B Câmpia Turzii – Gilău ( km 0+000 – km 52+533)

– Subsecţiunea 3A1 Gilău – Nădăşelu ( km 0+000 – km 8+700).

Nr. de km în execuţie – 38,95 km:

– Subsecţiunea 2A2 Iernut – Cheţani (km 3+600 – km 21+500),

– Subsecţiunea 2A3 Cheţani – Câmpia Turzii (km 21+500 – km 37+191)

– Subsecţiunea 3C3 Biharia – Borş (km 59+100 – km 64+450).

Nr. de km în licitaţie pentru execuţia lucrărilor – 115,3 km:

– Subsecţiunea 1C2 Târgu Mureş – Ungheni şi drum de legătură 4,5 km,

– Subsecţiunea 3A2 Nădăşelu – Mihăieşti (km 8+700- km 25+500),

– Subsecţiunea 3B1 Topa Mică – Zimbor (km 0+000 – km 13+260),

– Subsecţiunea 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului (km 13+260 – km 25+500),

– Subsecţiunea 3B5 Nuşfalău – Suplacu de Barcău(km 66+500 – km 80+054),

– Subsecţiunea 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiş (km 4+200 – km 30+550)

– Subsecţiunea 3C2 Chiribiş – Biharia (km 30+550 – km 59+100).

Nr. de km în documentaţiile aflate în pregătire pentru licitaţii – 41 km:

– Subsecţiunea 3B3 Poarta Sălajului – Zalău (km 25+500 – km 40+637)

– Subsecţiunea 3B4 Zalău – Nuşfalău (km 40+637 – km 66+500).

Nr. de km în stadiul de studiu de fezabilitate iniţial şi corecţii de traseu – 145,8 km:

– Secţiunea 1A Braşov – Făgăraş (km 0+000 – km 48+100),

– Secţiunea 1B Făgăraş – Sighişoara ( km 0+000 – km 52+150) şi

– Subsecţiunea 1C1 Sighişoara – Târgu Mureş ( km 0+000 – km 43+540).

Ministerul Transporturilor estimează acum că valoarea totală a investiţiei pentru Autostrada Transilvania A3 Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea este de 29,5 miliarde lei (inclusiv TVA), adică aproximativ 6 miliarde de euro, finanţarea urmând a se realiza din fonduri externe nerambursabile şi de la bugetul de stat.

Modificări în documentaţie pentru Autostrada Transilvania

Prima revizuire tehnică se referă la lungimea autostrăzii, care a fost lungită cu 1 km, la 416 km, în urma măsurătorilor topografice de detaliu.

Totodată, spune Ministerul transporturilor, sistemul rutier a fost dimensionat şi verificat în baza traficului recenzat în anul 2010 cu perspectiva de evoluţie pentru 30 ani pentru 180,45 km la Subsecţiunile 1C2 Târgu Mureş – Ungheni şi drum de legătură 4,5 km, 1C3 Ungheni – Ogra, 3A1 Gilău – Nădăşelu, 3A2 Nădăşelu – Mihăieşti, 3B1 Topa Mică – Zimbor, 3B2 Zimbor – Poarta Sălajului, 3B3 Poarta Sălajului – Zalău, 3B4 Zalău – Nuşfalău, 3B5 Nuşfalău – Suplacu de Barcău, 3C1 Suplacu de Barcău – Chiribiş, 3C2 Chiribiş -Biharia şi 3C3 Biharia – Borş, cu îmbunătăţiri ale straturilor de formă, faţă de structura dimensionată la SF-ul iniţial.

De asemenea, sistemul rutier a fost dimensionat şi verificat în baza traficului recenzat în anul 2015 pentru 37,2 km Subsecţiunile 2A1 Ogra – Iernut, 2A2 Iernut – Cheţani şi 2A3 Cheţani – Câmpia Turzii, cu îmbunătăţiri ale straturilor de formă, faţă de structura dimensionată la Studiul de fezabilitate iniţial.

Pentru traversarea Munţilor Meseş s-a adoptat soluţia tehnică de tunel pentru înlocuirea debleelor adânci de aproximativ 42 m si 120 m lăţime la altitudine de peste 504 m prevăzute în Studiul de Fezabilitate din anul 2003, având în vedere impactul deosebit asupra mediului, calitatea proastă a solului şi măsurile ample de consolidare şi stabilizare ale soluţiei iniţale.

Mai mult, pentru evitarea şi prevenirea riscurilor, în tuneluri se prevăd dotări şi echipamente specifice pentru ventilare, stingere incedii şi pentru evacuare în caz de urgenţă.

Au fost totodată extinse lucrări de consolidare, susţinere, stabilizare şi a celor hidrotehnice funcţie de concluziile studiilor geotehnice şi hidraulice aprofundate.

Faţă de suprafaţa estimată la SF-ul iniţial, au fost necesare exproprieri suplimentare, reprezentând 948.783,28 mp. Suprafeţele suplimentare au fost necesare pentru execuţia lucrărilor hidrotehnice, de relocare utilităţi şi drumuri agricole, lucrări suplimentare de consolidare, pentru drumuri de întreţinere a autostrăzii precum şi pentru lucrări la rampele pasajelor peste autostradă.

Pe de altă parte, comparativ cu Studiul de Fezabilitate iniţial, traseul stabilit pentru Autostrada Transilvania a suferit o serie de modificări:

– Secţiunea 1A Braşov – Făgăraş – s-au produs modificări de traseu pentru evitarea a două pasaje CF (km 21+027 – km 26+101) şi traversarea siturilor avifaunistice Natura 2000 (km 5+000 – km 9+652);

– Secţiunea 1C Sighişoara – Ogra – s-au produs modificări de traseu pentru eliminarea a 2 intersecţii cu linii de înaltă tensiune de 220KV (km 141+800 şi 144+100);

– Secţiunea 2A Ogra – Câmpia Turzii – s-au produs modificări de traseu pentru evitarea unor obstacole fizice (cimitire, monumente), evitarea unor zone cu grad mare de instabilitate;

– Secţiunea 3A Gilău – Mihăieşti – s-au produs modificări de traseu pentru scurtarea unor structuri (viaducte km km 2+600, km 3+000, km 21+300, km 22+600, km 23+800), anulare unui viaduct km 6+500, evitarea defrişărilor şi a unor obstacole (bazin alimentare cu apa km 14+000, case km 16+250, cimitir Gilău);

– Secţiunea 3B Topa Mică – Suplacu de Barcău – s-au produs modificări de traseu pentru scurtarea lungimii debleelor, eliminarea punctelor critice (km 29+136 si km 29+710), reducerea pantelor la poalele Munţilor Meseş, evitarea traversării dealului Pădurii Mocear şi a apelor lacului Vârşolţ, eliminarea viaductului de la km 58+100.

Traseul

Teritoriul pe care se desfăşoară traseul autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea aparţine de şase judeţe:

  1. Braşov: 80 km, între localităţile Braşov şi Şoarş;
  2. Sibiu: 18 km, între localităţile Şoarş şi Hoghilag;
  3. Mureş: 94 km, între localităţile Hoghilag şi Hădăreni;
  4. Cluj: 85 km, între localităţile Hădăreni şi Topa Mică;
  5. Sălaj: 82 km, între localităţile Topa Mică şi Suplacu de Barcău;
  6. Bihor: 57 km, între localităţile Suplacu de Barcău şi graniţa cu Ungaria.

Elemente geometrice pentru Autostrada Transilvania

– parte carosabilă – 2 x 7,5 m

– zona mediană – 3 m

– benzi de ghidare – 4 x 0,5 m

– benzi de staţionare de urgenţă – 2 x 2,5 m

– acostamente – 2 x 0,5 m

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, septembrie 2019)

 

CITEŞTE ŞI:

VW începe producţia de masă a modelului electric ID.3

Posibilităţi de contestare a sancţiunilor impuse de legislaţia transportului alternativ

Clever devine FREE NOW, parte a platformei deţinută de Daimler şi BMW

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

buftea
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția șoselei de centură a orașului Buftea

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea șoselei de centură a orașului...

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...

Craiova - Târgu Jiu
Infrastructură

Licitaţie pentru construcția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a publicat în SICAP anunţul de participare aferent contractului de achiziţie...