Advertisement

Curtea de Argeș - Pitești
Home Infrastructură Autostrada Sibiu – Pitești. Lotul Curtea de Argeș – Pitești ar putea fi deschis în 2024

Autostrada Sibiu – Pitești. Lotul Curtea de Argeș – Pitești ar putea fi deschis în 2024

Circulația pe Lotul 5, Curtea de Argeș – Pitești, parte din Autostrada Sibiu – Pitești, ar putea fi deschisă până la finalul acestui an, a estimat Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor.

Având în vedere buna mobilizare a constructorului, țintim să finalizăm acest lot de autostradă mai devreme față de termenul contractual, fiind posibilă chiar anul acesta”, a afirmat acesta.

Termenul contractual pentru deschiderea traficului este anul 2025.

În lungime de 30 km, secțiunea este construită de italienii de la Webuild și mai cuprinde 13 poduri, trei pasaje, un viaduct, trei noduri rutiere, două spaţii de servicii, două parcări de scurtă durată, două centre de coordonare şi întreţinere.

Valoarea totală a investiției este de 1,7 miliarde de lei.

Potrivit datelor CNAIR, construcția a ajuns la un stadiu fizic de 64%.

Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi este împărţită în cinci
loturi: Sibiu – Boiţa (13,17 km), deschis circulației rutiere în 2022, Boiţa – Cornetu (30,35 km), Cornetu – Tigveni (37,4 km), Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) şi Curtea de Argeș – Pitești (30,35 km).

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Ascensiunea consumatorului independent, o nouă provocare pentru producători și retaileri

 

INS: Scădere uşoară a numărului de persoane accidentate mortal în incidente de circulaţie rutieră

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

buftea
Infrastructură

Un pas înainte pentru construcția șoselei de centură a orașului Buftea

Guvernul a reaprobat indicatorii tehnico-economici pentru realizarea șoselei de centură a orașului...

A0 Nord
Infrastructură

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru Lotul 1 al Autostrăzii Bucureşti A0 Nord

A fost emisă Autorizaţia de Construire pentru realizarea Lotului 1 Dragomirești –...

Joseni - Ditrău
Infrastructură

Construcția Lotului Joseni – Ditrău, parte din Autostrada Unirii A8, intră în licitație

Contractul pentru proiectarea și execuția Lotului Joseni – Ditrău a fost publicat...

Craiova - Târgu Jiu
Infrastructură

Licitaţie pentru construcția lotului 5 al drumului de mare viteză Craiova – Târgu Jiu

CNAIR a publicat în SICAP anunţul de participare aferent contractului de achiziţie...