A7
Home Infrastructură Autostrada A7. Contractul pentru Lotul Pietroasele – Buzău, ultimul fără constructor, poate fi semnat

Autostrada A7. Contractul pentru Lotul Pietroasele – Buzău, ultimul fără constructor, poate fi semnat

”Veşti bune pentru ultimul Lot din Autostrada A7 care nu avea câştigător!”, a anunțat ministrul
Transporturilor, Sorin Grindeanu. Până marți, termenul limită, nu au fost depuse contestații,
iar, astăzi, CNAIR a solicitat Asocierii de constructori turci Nurol – Makyol toate documentele necesare semnării contractului pentru execuția lucrărilor pe Lotul Pietroasele – Buzău, parte din Autostrada A7 Moldova.

Lungimea acestui tronson de autostradă este de 13,9 km şi include construcţia a 8 poduri şi a unui pasaj de o complexitate tehnică ridicată, în lungime de 1.260 m.

Contractul pentru realizarea acestui lot are o valoare de aproximativ 1 miliard de lei (fără TVA) și urmează să fie construit în 20 de luni, finanțarea lucrărilor fiind asigurată prin PNRR.

Licitația pentru construcția Lotului 3 Pietroasele – Buzău de pe secțiunea Ploiești – Buzău a Autostrăzii A7 a fost lansată prima dată în 26 mai 2021. Până la desemnarea definitivă a câștigătorului, rezultatul licitației a fost contestat de 3 ori.

”Acum pot spune că sunt şanse mari ca la finalul anului 2025 românii să circule pe autostradă de la Ploieşti la Paşcani, 320 km!”, a afirmat directorulu general al CNAIR, Cristian Pistol.

Potrivit acestuia, lucrările pe lotul 1, Dumbrava – Mizil (21 km.), au ajuns la un stadiu fizic de 34%, iar pe lotul 2, Mizil – Pietroasele (28,35 km.), la 29,5%.

”Ambele loturi trebuie finalizate şi deschise circulaţiei până la finalul anului 2024. De asemenea, constructorul român care construieşte autostrada de la Buzău la Paşcani (255,7 km) este mobilizat corespunzător în şantiere, astfel încât poatw să respecte termenele contractuale de finalizare a lucrărilor, anul 2024, respectiv 2025”, a mai transmis Pistol.

 

 

 

 

CITEȘTE ȘI:

Consiliul Concurenței: Dezechilibrul pieței RCA se va menține și în anul 2024

În perioada 2017 – 2022, comerțul cu mașini electrice și hibride în UE a înregistrat o creștere semnficativă

 

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse
Infrastructură

Noi restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse

În perioada 28.10.2026 – 04.12.2026, vor fi impuse restricţii de circulaţie pe...

Sibiu - Făgăraș
Infrastructură

Cristian Pistol, CNAIR: Autostrada Sibiu – Făgăraș va fi realizată complet în 2028

Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu – Făgăraș au ajuns...

parcare
Infrastructură

Parcare SMART de tip Puzzle în sectorul 6 al Capitalei. Cum funcționează?

Zona Valea Roșie – Prelungirea Ghencea din sectorul 6 al Capitalei va...

Autostrada Moldovei
Infrastructură

Autostrada Moldovei A7: 50 de kilometri aproape gata pe secțiunea Bacău-Pașcani, dar deschiderea depinde de banii Guvernului

Lucrările pe primele două loturi ale secțiunii Bacău – Pașcani, parte din...