Advertisement

tarifele RCA
Home Administrare flote Asigurări ASF nu elimină poliţa RCA pe 1 lună. Decizie electorală?

ASF nu elimină poliţa RCA pe 1 lună. Decizie electorală?

Autoritatea de Supraveghere Financiară nu agrează nici ideea ca poliţa RCA pe 1 lună pentru persoane fizice să fie eliminată, nici pe cea de trecere a asigurării auto obligatorii de pe maşină pe persoană, a arătat vicepreşedintele instituţiei Cristian Roşu, citat de Agerpres.

Precizările vin în urma declaraţiilor pe care preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, le-a făcut recent cu privire la acest segment de asigurări.

„Autoritatea de Supraveghere Financiară nu este concentrată doar pe analiza tarifelor de referinţă, ci pe toată problematica pieţei asigurărilor, pornind de la stabilitatea pieţei (indicatorii de solvabilitate SCR şi lichiditate MCR) şi continuând cu conduita asigurătorilor şi a intermediarilor în asigurări. Referitor la gradul de cuprindere în RCA, el este de peste 90% pentru vehiculele care circulă în mod constant pe drumurile publice. Acel procent de aproximativ 75% este format din parcul rece (nedeplasabil) aflat încă în evidenţele scriptice, precum şi din remorcile care nu circulă tot timpul ataşate de un vehicul. Nu trebuie uitate nici motocicletele care au o circulaţie sezonieră”, a subliniat vicepreşedintele ASF.

Acesta a adăugat că toate propunerile de modificare legislativă pe care le va iniţia ASF vor fi supuse unei analize şi consultări publice.

„Aşteptăm atunci opiniile argumentate ale tuturor celor interesaţi, inclusiv de la Consiliul Concurenţei. Este necesar a fi semnalat că, în acest moment, nu lucrăm împreună la nicio propunere de modificare legislativă, iar în situaţia când anumite temeri şi semnale există ar trebui discutate cu specialiştii înainte de a le promova în spaţiul public pentru a nu crea emoţii acolo unde nu este cazul”, a afirmat Cristian Roşu.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a declarat că introducerea poliţelor RCA pe o lună a fost o eroare, pentru că reînnoirea nu se face automat şi în acest fel s-a ajuns la o scădere a gradului de acoperire cu RCA.

CITEŞTE ŞI:

Câţi români vor să cumpere maşini electrice

Externalizare sau internalizare în administrarea flotei?

Cifre-cheie pentru managerul de flotă

 

„Din ce ştiu anul trecut, de exemplu, tarifele în piaţă, reale, plătite de oameni, erau mai mici decât tarifele acestea maximale, care existau anul trecut. Paşi s-au făcut şi piaţa arată mult mai bine pe RCA decât arăta în trecut. Acum ne obligă oricum Uniunea Europeană să facem câteva schimbări şi atunci am spus că este o ocazie bună să corectăm ceea ce ne-a scăpat acum doi – trei ani când am schimbat legea. Şi o eroare cred că a fost faptul că am introdus poliţele de o lună….Uneori e tentant să faci o poliţă pe o lună, plăteşti ceva mai puţin pentru luna aia, dar reînnoirea poliţelor nu e automată şi în felul acesta scade gradul de acoperire cu RCA”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu la un post de televiziune.

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

AsigurăriFinanţare

Porsche Finance Group România, finanțator auto cu 25 de ani experiență

Porsche Finance Group (PFG), unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții...

service
AsigurăriService

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la mai multe service-uri auto

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la opt unități care execută reparații...

RCA
Asigurări

Piața RCA, în scădere cu 11% în trimestrul I din 2024, la 2,15 miliarde de lei

Volumul primelor brute subscrise pe segmentul RCA de societățile autorizate și reglementate...

auto
Asigurări

Piaţa poliţelor auto a crescut, anul trecut, la 13 miliarde de lei

Valoarea primelor brute subscrise pentru asigurările auto, RCA şi Casco, s-a situat...