Advertisement

autovehicule
Home Finanţare Leasing financiar Aproape 47.000 de vehicule au fost finanțate, anul trecut, în leasing financiar

Aproape 47.000 de vehicule au fost finanțate, anul trecut, în leasing financiar

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere și anul trecut, cele mai recente date publicate de asociația companiilor de profil indicând un avans de 27,6% în 2023, comparativ cu intervalul similar din anul precedent, până la 8,8 miliarde de lei. Practic, anul trecut, au fost finanțate peste 46.713 de autovehicule, dintre care 33.124 de autoturisme și 6.920 utilitare ușoare.

Deși pandemia a amânat multe dintre planurile de reînnoire a flotelor, odată cu revenirea cererii, trendul a fost inversat, iar finanțările în leasing financiar au reintrat pe creștere.

Ca noţiune, leasingul financiar reprezintă un pachet integrat de finanţare, asigurare şi servicii post-vânzare pentru achiziţia de bunuri de folosinţă îndelungată. Activul finanţat, cum ar fi vehiculele, se constituie în cele mai multe cazuri drept singura garanţie a finanţării, iar aprobarea dosarului se face de cele mai multe ori mai rapid în comparaţie cu un credit bancar. De asemenea, TVA-ul este finanţat de facto, iar plăţile acestuia sunt eşalonate de-a lungul perioadei de leasing. Finanţarea poate include şi gestiunea unor servicii care, în cazul creditului bancar, rămân în sarcina utilizatorului, precum asigurările RCA şi CASCO, înmatricularea ori alte servicii – contract de întreținere, asistenţă rutieră sau monitorizarea flotei.

Leasingul financiar mai este caracterizat şi de o serie de beneficii nemonetare, cum ar fi, de exemplu, flexibilitatea contractelor prin faptul că oferă utilizatorului opţiunea de închidere anticipată, posibilitatea prelungirii perioadei iniţiale sau alternativa de a achiziţiona vehiculul la finalizarea contractului.

Dat fiind aceste caracteristici, leasigul financiar a devenit una dintre soluţiile preferate de companii pentru reducerea costurilor de finanțare și de operare a unei flote auto, o metodă de achiziţie pe care o consideră avantajoasă și în condiţiile în care îşi doresc şi proprietatea asupra maşinii la final de contract.

Vehiculele rămân ”vedetele” pieței

Piaţa de leasing financiar a înregistrat, la finalul anului trecut, un volum total al finanţărilor de 18,95 miliarde de lei, în creștere cu 20,9% comparativ cu 2022. Autoturismele şi vehiculele comerciale au reprezentat 65% din total, respectiv 12,4 miliarde de lei, un avans de 30% față de finalul lui 2022, iar echipamentele și imobiliarele au însumat 35% din total, respectiv 6,6 miliarde de lei, cu 6,7% mai mult decât la sfârșitul anului anterior. Comparativ cu finalul lui 2022, ponderea leasingului de vehicule în totalul finanțărilor a urcat cu 4 pp.

Pe subcategorii de vehicule, finanțările pentru automobile au crescut cu 36,9%, de la 5,7 miliarde de lei la finalul lui 2022 la 7,8 miliarde de lei, la sfârșitul anului trecut. Finanțările pentru autovehiculele comerciale ușoare au urcat cu 27,3%, de la 1,21 miliarde de lei în 2022 la 1,54 miliarde de lei în 2023. Totodată, finanțările pentru autovehiculele comerciale grele au urcat cu 16,5%, de la 2,6 miliarde de lei la 3,1 miliarde de lei.

Cum au crescut finanțările noi

Datele pieței, agregate de Asociația ALB de la 11 societăți de profil, arată că finanțările noi au înregistrat, în 2023, o creștere de 21,9 % față de anul anterior, de la 9,9 miliarde de lei la 12 miliarde de lei. Pe categorii de bunuri, vehiculele au în continuare cea mai mare pondere, înregistrând un volum de finanțări noi de 8,8 miliarde de lei, în creștere cu 27% comparativ cu 2022, când valoarea de achiziție a fost de 6,9 miliarde de lei. În același timp, finanțările pentru echipamente și imobiliare au crescut cu 9,9%, de la 3 miliarde de lei la 3,3 miliarde de lei.
Anul trecut, societățile de profil au acordat finanțări noi pentru 46.713 de vehicule, în scădere ușoară, de 1,28% comparativ cu 2022, când au fost finanțate 47.318 unități. Pe de altă parte, au acordat finanțări pentru 14.167 de bunuri din categoria ”echipamente și imobiliare”, cu 7,7% mai multe decât în anul precedent.

Pe subcategorii de vehicule, societățile de leasing financiar au acordat, în 2023, finanțări noi pentru automobile cu o valoare de achiziție de 5,9 de miliarde de lei (+29,8%), pentru autovehicule comerciale ușoare cu o valoare de achiziție de 1,05 miliarde de lei (+32,72%) și pentru autovehicule comerciale grele cu o valoare de achiziție de 1,8 miliarde de lei (+16,21%). Asfel, au fost acordate finanțări noi pentru 33.124 de automobile, un număr în creștere cu 3,3% comparativ cu 2022, când finanțările noi au fost acordate pentru 32.062 de unități. Totodată, au mai fost acordate finanțări noi și pentru 6.920 de autovehicule comerciale ușoare, un număr mai mic cu aproape 20% comparativ cu 2022, când au primit finanțări noi 8.043 de unități. În ceea ce privește autovehiculele comerciale grele, și numărul unităților nou finanțate s-a redus anul trecut, cu 7,55%, de la 7.214 unități în 2022 la 6.669 de unități.

În funcție de tipul bunului finanțat, în 2023, societățile de profil au acordat, anul trecut, finanțări noi de 5,6 miliarde de lei pentru autovehicule noi, în creștere cu 35% comparativ cu 2022, și de 3,2 miliarde de lei pentru autovehicule second hand, în creștere cu 15% față anul anterior. În același timp, au fost acordate finanțări noi de 2,8 miliarde de lei pentru echipamente și imobiliare noi, în creștere cu 8,1% comparativ cu 2022, și de 512,3 milioane de lei pentru echipamente second hand, în urcare cu 20,9% față de 2022.

Sunt preferate contractele de peste 3 ani

Ponderile finanțărilor în funcție de durata contractelor s-au modificat în 2023 comparativ cu anul anterior. Astfel, contractele cu o durată de peste 3 ani, în valoare de 9,9 miliarde de lei (+26,3%), au avut, anul trecut, o pondere de 82% (79% în 2022), iar cele cu o durată cuprinsă între 1 și 3 ani, în valoare de 2,2 miliarde de lei (+5,3%) au avut o pondere de 18% (21% în 2022).

Datele ALB mai arată că expunerea brută pe contracte neperformate a crescut cu 117,7%, de la 567,5 milioane de lei în T4 2022 la 1,2 miliarde de lei în T4 2023. În același timp, eraureposedate, la finalul trimestrului IV de anul trecut, 1.765 de bunuri, în creștere cu 8,15% comparativ cu T4 2022. Dintre acestea, 1.398 erau vehicule (-1,34%), iar 367, echipamente (70,7%). Totodată, au fost revândute 1.683 de active, un număr mai mic cu aproximativ 6,4% comparativ cu finalul lui 2022. DIntre acestea, 1.297 erau autovehicule (-2,99%), iar 386, echipamente (-6,4%).

 

 

(Articol publicat în revista Flote Auto, luna mai 2024)

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Pășește în viitor cu Ford: inovații și viziuni pentru mobilitate durabilă

 

Plafonarea tarifelor RCA ar putea fi prelungită până la 30 septembrie 2024

 

 

Comentați?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

leasing financiar
Leasing financiar

Peste 11.500 de vehicule au fost finanțate în leasing financiar în trim. I

Finanțările noi de vehicule în leasing financiar au rămas pe creștere, cele...

eBCR Leasing
Leasing financiar

eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar pentru microîntreprinderi, disponibilă 100% online

BCR Leasing lansează eBCR Leasing, prima soluție din România de leasing financiar...