FloteAuto vă dorește ”invazie” de mărțișoare și flori!

Primăvara debutează întotdeauna cu un simbol dedicat sexului frumos: mărțișorul. Facem o scurtă pauză de la știrile și analizele noastre obișnuite pentru a le ura tuturor doamnelor și domnișoarelor o lună cât mai frumoasă și multe, foarte multe mărțișoare și flori!
martisoare floteauto

martisoare floteauto
Dedicatie pentru doamne si domnisoare, in Luna Femeilor

Aș putea spune că vremurile când lumea business-ului era considerată potrivită doar pentru bărbați nu au dispărut încă. Dar e clar că s-au schimbat radical, iar factorul feminin și-a demonstrat valoarea de-a lungul anilor în medii extrem de competitive.

Afacerile din domeniul flotelor auto și ale serviciilor conexe nu sunt deloc ușoare, mai ales că, de foarte multe ori, presupun și o înțelegere tehnică mai aprofundată, considerată apanajul bărbaților. Ei bine, am remarcat că există din ce în ce mai multe femei în acest domeniu, lucru îmbucurător nu doar din perspectiva politicii anti-misoginiste. Fără a fi fals politicos, în multe cazuri managerii femei demonstrează o perspectivă diferită și pozitivă asupra lucrurilor, iar eficiența și proactivitatea doamnelor din diversele poziții de conducere o depășește pe cea a multor bărbați.

Practic, ar fi o discuție foarte lungă privind diferențele dintre bărbați și femei în cadrul companiilor, însă un lucru rămâne cert: doamnelor și domnișoarelor, ne bucurăm să vă avem ca parteneri și chiar ca rivali în afaceri.

Așa încât în numele FloteAuto vă urez o lună martie plină de realizări pe plan profesional și de bucurii pe plan personal. Și vă dedic (virtual) o flotă de mărțișoare de sezon… și de domeniu 🙂

Adaugati comentariu